FILME 2019

Se vor instala cookie-uri de către Youtube, doar dacă vizionezi fișierele video.

ESCAPE ROOM

ESCAPE ROOM

Stacks Image 2001
ESCAPE ROOM
ESCAPE ROOM Created with Sketch.

LA CINEMA DIN 1 FEBRUARIE 2019

Escape Room/Scapă dacă poţi este un thriller psihologic despre şase oameni care nu se cunosc între ei, dar care se confruntă cu o serie de situaţii critice, imposibil de controlat şi care trebuie fie să-şi pună mintea la contribuţie pentru a le depăşi, fie să moară.

Columbia Pictures prezintă o producţie a Original Film, Escape Room/ Scapă dacă poţi. În film joacă Taylor Russell, Logan Miller, Deborah Ann Woll, Jay Ellis, Tyler Labine, Nik Dodani şi Yorick van Wageningen. Regia îi aparţine lui Adam Robitel. Producţia este asigurată de Neal H. Moritz şi Ori Marmur. Scenariul este scris de Bragi Schut şi Maria Melnik. Povestea îi aparţine lui Bragi Schut. Producătorul executiv este Rebecca Rivo. Directorul de imagine este Marc Spicer. Scenografia este realizată de Edward Thomas. Montajul îi aparţine lui Steven Mirkovich, ACE, iar muzica lui Brian Tyler & John Carey.

DESPRE FILM
Te găseşti într-o cameră fără ferestre, care are doar o uşă, iar aceasta e încuiată. Nebunul care te-a închis în această cameră scorneşte o serie de ghicitori, bine ticluite, pe care dacă reuşeşti să le rezolvi în ordinea corectă, vei putea să găseşti cheia salvării tale. Pentru a spori dificultatea, el îţi mai fixează şi un cronometru, care durează o oră, timp în care fie dezlegi ghicitoarea şi scapi, fie suporţi consecinţele.
Ceea ce arată ca un horror movie devine unul dintre cele mai răspândite şi palpitante jocuri din lume: fenomenul „escape room/scapă dacă poţi”. Înarmaţi doar cu propria inteligenţă – şi ajutaţi de abilităţile celorlalţi oameni din cameră, jucătorii trebuie să spargă coduri, să descifreze enigme şi să găsească ascunzători într-un timp foarte limitat. Fiecare cameră are un scenariu secret, pe care jucătorii îl consideră o experienţă distractivă de team-building. De la naşterea acestui concept, în 2010, aceste camere au început să apară cu repeziciune în toată lumea pentru a satisface foamea de distracţie a oamenilor şi dorinţa lor de a evada din viaţa reală.
Când producătorul Ori Marmur a încercat experienţa unei „escape room” împreună cu familia sa, el a văzut în aceasta o posibilă idee pentru un film – şi pentru că spectatorii au îmbrăţişat conceptul, filmul urma să aibă o temă care să-i atragă pe toţi. “M-am gândit că va fi o experienţă extrem de participativă şi incredibil de distractivă, ca un fel de tablă de joc cu personaje reale,” explică el. Proiectul părea să se potrivească de minune cu misterul unei camere ferecate, aşa încât, împreună cu producătorul Neal H. Moritz, el a început să dezvolte această idee. Curând, s-au gândit să ridice miza jocului, prin crearea unei „curse” şi mai periculoase: una care să nu fie doar sofisticată şi periculoasă, ci care să aibă la bătaia finală a gongului…moartea.
“Trebuie să-ţi foloseşti toată capacitatea intelectuală când te afli într-o asemenea cameră, pentru că oamenii care au creat-o vor să ne omoare unul câte unul,” spune actorul Jay Ellis. “Te întrebi tot timpul ce nu e în regulă, dacă poţi să păşeşti mai departe sau nu, încotro ar putea fi drumul spre ieşire – acesta nu e un simplu joc distractiv.”
Adam Robitel, care a regizat anterior hitul internaţional, horror-ul Insidious: The Last Key, a fost ales să regizeze şi filmul actual. “Cele mai bune „escape rooms” sunt foarte cinematografice: intri ca într-un buncăr din timpul războiului rece, în care frunzăreşti dosarele CIA, iar atunci când apeşi pe un buton, se aprinde un proiector cu o lumină albăstruie, unde descoperi o hartă,” adaugă Robitel. “Aceste camere, dacă sunt bine realizate, au un potenţial extraordinar pentru filme atrăgătoare din punct de vedere vizual.”
După spusele lui Marmur, realizatorii au văzut în acest film şansa de a depăşi barierele genului clasic, de a combina thrillerul psihologic cu horrorul. “Aveam ocazia de a face ceva frumos. Acesta e un gen în care aproape totul se petrece noaptea, iar partea vizuală nu mai ţine cont de reguli, ci depinde în mare parte de imaginaţia realizatorului,” susţine el. “Filmul are imagini şi secvenţe palpitante, iar experienţele prin care îi trece pe spectatori seamănă foarte mult cu cele dintr-o „escape room” adevărată. Spectatorii se simt ca şi când s-ar afla în interiorul filmului şi participă la rezolvarea de puzzle-uri şi ghicitori, alături de actorii de pe ecran.”

PERSONAJELE
În film, toate personajele au acceptat să facă parte din experienţa „escape room”

– şi vor descoperi că există un mister care îi leagă pe toţi. “Ei au fost de acord să participe la joc – nu au fost răpiţi şi nici forţaţi să intre în cameră,” precizează Marmur. De aceea, ei vor primi mai mult decât s-au aşteptat. “Ei s-au dus acolo ca să experimenteze ceva, dar pe parcurs, lucrul respectiv capătă o cu totul altă turnură.”
Pe măsură ce rezolvă problemele puse în fiecare dintre camere, ei îşi dau seama că există şi un puzzle la scară mai mare care va trebui rezolvat – şi pentru care ei se află acolo. După cum se va dovedi, ei au ceva în comun. “Ideea de a aduna la un loc nişte străini, pentru motive misterioase, de a-i arunca într-un mediu în care vor fi nevoiţi să conlucreze, a fost o idee extrem de atrăgătoare,” susţine Robitel.
Întrucât fiecare dintre personaje are propria sa poveste din trecut, realizatorii au trebuit să caute un grup eterogen de actori, care să interpreteze rolurile. “De aceea am vrut să aducem în acest grup eclectic actori cu personalităţi, aspect, trecut şi perspective diferite,” susţine producătoarea Rebecca Rivo.
Primul personaj este Zoey, interpretată de Taylor Russell. Studentă la ştiinţe, Zoey este retrasă, timidă, introvertă, pentru că a supravieţuit unui accident de avion în care mama sa a murit. Russell, cunoscută pentru rolul ei din filmul Netflix “Lost in Space” şi serialele de televiziune “Strange Empire” şi “Falling Skies,” a fost încântată să se alăture acestui proiect. “Zoey este extrem de isteaţă şi sensibilă; ea încearcă să se descurce singură în viaţă,” explică Russell. “Adam este un mare creator de horror, care dă tot ce poate în acest gen de film. El a adus în acest proiect multă pasiune, care provine din dragostea pe care o are faţă de gen, iar acest lucru se vede cu ochiul liber.”
“Era important ca Zoey să manifeste vulnerabilitate, dar această trăsătură să aibă şi revers,” susţine Robitel. “Taylor Russell a prins esenţa personajului de la bun început. Ea avea tot ceea ce doream de la acest personaj – ştia să pară neajutorată şi în acelaşi timp să fie un personaj puternic prin isteţimea sa.”
Ben (Logan Miller) este un tânăr care-şi trăieşte viaţă într-un mod distructiv pentru a-şi atenua trauma pe care a suferit-o fiind singurul supravieţuitor al unui îngrozitor accident rutier.
“Ben este mai cu picioarele pe pământ,” spune Miller. “El s-a confruntat cu o tragedie, iar acum încearcă să se resemneze în faţa consecinţelor acesteia. Prietenii lui au murit, el nu mai are nimic pe lumea asta, aşa încât cred că atitudinea lui de ‘îmi bag picioarele’ îl face să fie un erou cu totul deosebit faţă de alţi oameni care au avut de suferit.”
Pentru a-şi interpreta rolul, Miller susţine că s-a pregătit şase luni de zile, dar că ar fi putut să-şi scutească o parte din efortul depus. “Antrenorul meu şi cu mine am sărit de pe acoperişuri, am făcut curse de maşini, ne-am ciocnit cu tancurile, ne-am luptat în stil kung fu... Eram într-o formă fizică senzaţională, dar realizatorii filmului mi-au spus: ‘Hei, Logan, trebuie să laşi ştacheta mai jos fiindcă personajul tău este cam epuizat şi dezamăgit de viaţă,’ aşa că am pus punct antrenamentelor şi m-am hotărât să mă relaxez la Cape Town.”
Amanda (Deborah Ann Woll) este o infanteristă care a fost rănită într-o misiune de luptă, din cauza unei explozii şi care încearcă acum să-şi vindece rănile de toate felurile.
Pentru a juca rolul acestei veterane de război, Woll s-a pregătit informându-se de pe forumuri si din discuţii cu specialiştii domeniului, în legătură cu stresul post traumatic şi vina supravieţuitorului. “Acestea au fost nişte surse de informare foarte utile pentru mine,” susţine ea.
Robitel susţine că efectele pe care le suportă Amanda sunt similare cu trăirile celorlalte personaje. “Din cercetările pe care le-am întreprins, mulţi dintre supravieţuitorii acestor traume nu sunt capabili să meargă mai departe cu viaţa lor, rămânând blocaţi în trecut, la momentul întâmplării respective, susţine regizorul. “Ei retrăiesc şocul la nesfârşit, iar acest lucru le afectează viaţa. Personajele noastre, fiindcă sunt supuse din nou unor traume la propriu, devin mai puternice.”
Woll, care este un fan al cuvintelor încrucişate, al ghicitorilor şi al jocurilor Dungeons

• Dragons, susţine că a fost intrigată de relaţia dintre cele două femei din acest grup. “Multe dintre filmele genului ne prezintă femeile ca fiind într-o competiţie permanentă, în special în ceea ce-i priveşte pe bărbaţi. Îmi place că filmul nostru prezintă două femei care se aliază, găsind puterea una în cealaltă, deşi sunt două persoane complet diferite.”
Jason (Jay Ellis) este un finanţist carismatic, capabil, dar egocentric. El foloseşte lucrurile bune din viaţa lui pentru a-şi bloca amintirile neplăcute din trecut.
Ellis susţine că personajul său este în acelaşi timp şi un finanţist şarmant, care se bucură de o viaţă bună şi un killer cu sânge rece. “Aş putea asemăna acest personaj cu cel al lui Christian Bale din American Psycho, sau al lui Pacino din Glengarry Glen Ross, sau al lui Ben Affleck din Boiler Room.”
Mike (Tyler Labine) este un şofer de camion din West Virginia şi cel mai vârstnic dintre membrii grupului. Fiind un fost miner, ai crede că se descurcă bine în spaţii înguste, dar după cum se va dovedi, nu e chiar aşa.
Pentru a-şi pregăti personajul pentru traumele prin care va trece în fiecare dintre camere, Labine a explorat Internet-ul pentru a găsi “relatări despre întâmplări adevărate prin care vor trece şi personajele noastre în film. Trebuia să ştiu ce se întâmplă când treci prin hipotermie, printr-un şoc electric şi ce se întâmplă când eşti supus la căldură intensă.”
Danny (Nik Dodani) este un tânăr şi pasionat cibernetician, care se dă în vânt după experienţele din „escape room”. Echipa va avea nevoie de abilităţile şi competenţele lui pentru a supravieţui. Dodani susţine că personajul îi vine ca o mănuşă. “Am multe experienţe personale din care m-am putut inspira: Îi târăsc pe mulţi dintre prietenii mei la jocuri în escape rooms, iar în timpul proiectului anterior la care am lucrat, i-am dus pe toţi actorii la un joc în „escape room” ca să ne sudăm mai bine echipa. Din momentul în care am citit scenariul, am ştiut exact cine e acest personaj; Eu chiar sunt acest personaj. Nu pot să număr câte escape rooms am încercat. Din păcate, n-am câştigat niciodată până acum, dar o voi face într-o bună zi!.”
Actorul veteran Yorick van Wageningen se alătură distribuţiei în rolul lui WooTan Yu, acel “Games Master” care lucrează pentru sinistra entitate Maze Corporation. “El este maestrul jocurilor, care controlează totul,” spune van Wageningen. “El conduce tot ceea ce se întâmplă în toate camerele; el reprezintă legătura dintre oamenii care privesc ceea ce se întâmplă şi se implică atunci direct când lucrurile o iau razna.”
“Nu am vrut ca personajul meu să fie chiar un geniu al răului cu mustăţi răsucite,” susţine Robitel. “Yorick trebuie să aibă o anumită eleganţă şi naturaleţe atunci când îşi spune replicile. E sinistru, dar nu dă pe afară.”

CAMERELE
Pentru a crea toate invenţiile acestui maestru al jocurilor, Robitel a făcut echipă cu scenograful Edward Thomas şi restul şefilor săi de departamente. Coordonatorul efectelor speciale, Max Poolman, susţine că deşi ei au avut cu toţii aceeaşi reacţie când au citit scenariul – “Cum naiba o sa realizăm noi asta?” – ca în faţa oricărei provocări, soluţiile au început să apară.
“Fiecare dintre camere avea nevoie de susţinerea tuturor încă din faza de pregătire a filmului, care urma să fie deosebită,” susţine producătorul executiv, Rebecca Rivo. “Înainte de proiectarea platourilor de filmare, am avut o serie de întâlniri, la care au participat regizorul, directorul de imagine, scenograful, coordonatorul de efecte speciale şi vizuale, care au defalcat scenariul pe etape de producţie.”
Poolman afirmă că: “fiecare departament răspundea de o piesă din puzzle astfel încât legătura dintre ele să fie insesizabilă. Încă înainte de a începe construcţia fizică a platoului, am pus în aplicare modelul 3D pentru Adam-regie, Ed – scenografie, Marc Spicer –imagine şi Grant Hulley - efecte.”
Decorurile au devenit ele însele personaje de sine stătătoare ale filmului, explică Thomas. “Toate camerele au preluat înfăţişarea personajelor şi a istoriilor care stau în spatele lor, iar fiecare cameră are propria sa încercare,” spune el. “De exemplu, Billiard Room este camera Amandei, Ice Room este camera lui Danny, Tile Room este camera lui Mike. Chiar asta a reprezentat elementul incitant al acestui proiect, faptul că aveam şansa de a realiza un film în care fiecare decor are personalitatea sa şi reprezintă un fel de nemesis în film.”
“Decorurile din platou au fost create cu multă măiestrie, astfel încât atunci când atât actorii cât şi echipa de filmare intrau pe platou se simţeau îngroziţi,” spune Taylor Russell. “Noi, ca actori, trăim mult timp printre aceste decoruri, aşa încât ne obişnuim cu spaţiile şi elementele care se găsesc acolo. Iar decorurile încep să dobândească o viaţă a lor proprie.”
Robitel adaugă: “Nu-mi vine în minte nici un alt film în care decorurile să aibă o identitate atât de conturată. Ideea era că fiecare cameră trebuia să devină propriul său film distinct.”
“Unele dintre filmele anterioare ale lui Adam sunt înfricoşătoare, iar el s-a dovedit priceput în crearea senzaţiei de ameninţare şi de claustrofobie,” susţine Thomas. “Acest film este dezvoltat pe mai multe niveluri întrucât decorurile au identităţi diferite: Billiard Room este inspirată după o sală de biliard din anii ’50, iar camera lui Games Master este o bibliotecă Victoriană. Una dintre camere încearcă să te strivească, alta să te incinereze, alta să te înece; camerele însele au toate un rost. Am proiectat decorurile în funcţie de modalitatea prin care camera intenţionează să-i ucidă pe concurenţi şi am marcat cu claritate punctul în care camerele pot să prindă viaţă.”
Călătoria personajelor începe în Waiting Room. Crezând că vor participa la un joc inocent, necunoscuţii din grup, fac cunoştinţă când intră în cameră, fără să-şi dea seama că jocul deja a început.
Robitel a conlucrat îndeaproape nu numai cu scenograful Edward Thomas, ci şi cu directorul de imagine, Marc Spicer, ca să stabilească modalităţile prin care vor putea stârni interesul spectatorilor din primul moment. “La început totul e în penumbră; apoi se aprind luminile dindărătul tavanului, apoi coloanele, apoi grătarul se aprinde, ferestrele se închid, ventilatoarele pornesc, totul se transformă sub ochii spectatorilor în şapte minute,” relatează el. “Aceasta îi plasează pe spectatori într-o situaţie de tensiune, ca într-o oală sub presiune.”
După ce Waiting Room este cuprinsă de flăcări, membrii grupului se refugiază într-o conductă de aer, trece apoi printr-un şemineu, ajungând astfel în Cozy Cabin. “Este felul în care Games Master îi ogoieşte puţin, creându-le senzaţia de securitate înainte de a ajunge în Ice Room, care este bineînţeles o încăpere - killer,” spune Thomas.
Ice Room, care arată şi se comportă ca o cameră frigorifică, s-a dovedit a fi cea mai mare provocare a echipei, de la actori şi până la personalul auxiliar.
Pentru Thomas, asta a însemnat construirea unui decor masiv de aproape 10 metri înălţime, făcut din paneluri de frigider. “Vroiam ca ea să arate ca şi când Maze Corporation ar fi creat un frigider ca să menţină camera rece,” susţine Thomas, “iar Marc Spicer a venit cu ideea fantastică de a lumina puternic decorul, în acelaşi fel în care e iluminat interiorul unui frigider. Această lumină punea în evidenţă şi suspensia umedă şi densă din frigider, ceea ce a fost o idee deşteaptă.”
Desigur, actorii nu au fost expuşi hipotermiei în timpul filmărilor – dar ei trebuia să arate ca şi când erau îngheţaţi. Înainte de începerea filmărilor, Robitel a făcut nişte scufundări în apă îngheţată pentru a înţelege care sunt reacţiile corpului uman la contactul cu temperaturi foarte scăzute. “Când începe hipotermia, corpul tău începe să radieze, ai convulsii şi ţi se tensionează muşchii,” afirmă el. “Actorii trebuia să ştie cum să se comporte în astfel de situaţii.”
Ei au fost ajutaţi să arate aşa cum trebuia. “Am stat într-un frigider uriaş cel puţin două ore – acolo temperatura scade rapid, pe măsură ce jeturile de aer rece erau pompate spre noi,” îşi aminteşte Ellis.
Când s-a ajuns la podeaua de gheaţă, realizatorii au recurs din nou la magie. “Platoul trebuia să arate ca şi când ar fi fost îngheţat şi alunecos, iar actorii trebuia să meargă în aşa fel încât să simuleze că ar aluneca pe gheaţă,” relatează coordonatorul de cascadorii Grant Hulley.
“Podeaua era din lemn, aşa că era uşor să mergi pe ea,” spune Dodani. “Ca să obţină efectul dorit, ne-au pus nişte talonete unse în pantofi astfel încât să alunecăm fără să cădem. Să aluneci pe podea într-o ceaţă densă era o încercare destul de solicitantă, dar filmările sunt realiste. M-am simţit transportat în zona Alpilor, fiindcă pinii uriaşi erau reali şi le puteam simţi mirosul.” Pentru a părea cât mai reali, Thomas şi echipa sa au adus pini adevăraţi de la o fermă din apropierea lui Cape Town.
Acea podea de gheaţă trebuia să se spargă în bucăţi – aceasta era treaba coordonatorului de efecte speciale, Max Poolman. “Sarcina lui a fost uşurată de faptul că îl aveam în echipă pe Jonathon Barrass, care lucrase timp de mai mulţi ani la filme cum ar fi ‘Harry Potter’ şi ‘Game of Thrones’ iar această experienţă a făcut din el un expert al gheţii,” susţine Poolman. Poolman şi echipa lui au construit o podea acoperită cu răşini, peste care departamentul artistic a adăugat nişte zăpadă.
Din Ice Room grupul trece în Billiard Room, o locaţie din Palm Springs, din anii ’50. Maestrul jocurilor a întors camera cu susul în jos şi a plasat grupul pe tavan, împreună cu mesele de biliard, scaunele şi barul. Unul câte unul panourile cad, dezvăluind crudul adevăr: ei se află într-un puţ de lift înalt de 15 etaje. Singurul mod în care ar putea scăpa ar fi să se suie pe cablurile liftului şi pintenii puţului.
Această cameră a necesitat cele mai multe zile de filmare. “Detaliile de care au fost nevoiţi să se ocupe cei din echipa de construcţii şi departamentul artistic pentru a face ca totul să pară cu susul în jos sunt incredibile,” spune Ellis. “Toate mărunţişurile, până la pahare, tonomat şi ornamentele de pe pereţi trebuia să fie cu susul în jos.”
“Aceste lucruri se realizează greu din punct de vedere logistic, dar ori de câte ori ai un actor care trebuie să stea suspendat la un metru de pământ te gândeşti că trebuie suspendat cu ajutorul unor corzi, care ulterior trebuie şterse pe calculator.” explică Robitel.
Pentru Tile Room, spune Poolman, scopul era “să proiectăm un decor care să se poată învârti într-un spaţiu restrâns. Am ales o cameră Ames, pe care am modificat-o astfel încât să-şi schimbe dimensiunile şi căreia i-am adăugat motoare electrice dedesubt. Întreaga cameră, de la mobilă până la pereţi, totul este imprimat cu amprente albe si negre. Camera e luminată cu ajutorul unui bec din tavan, care se roteşte într-un sens, iar podeaua se învârte în sens contrar.”
În Hospital Room, spune Robitel, “dezvăluim cercetările ample pe care Maze Corporation le-a făcut pentru a-i cunoaşte pe aceşti oameni. Această încăpere se ocupă de problemele psihologice. Fiecare personaj are secţiunea sa proprie, special creată pentru el; acolo se poate vedea uniforma arsă şi scorojită a Amandei, pictura abstractă a bărcii lui Jason, raportul lui Danny privind monoxidul de carbon şi lucrurile vietnameze ale lui Zoey. Fiecare cameră este adaptată trecutului fiecărui personaj. Ei îşi dau seama în această fază de faptul că au fost aduşi aici pentru un scop.”





Copyright © 2012 - 2018 InterComFilm. Toate drepturile rezervate

Pagină web realizată de EyeProduct