LIFE

LIFE

DIN 24 MARTIE IN CINEMATOGRAFE

CASTIGA INVITATII DUBLE LA FILM

Life/ Viaţa-primele semne este un terifiant thriller ştiinţifico-fantastic în care o echipă de oameni de ştiinţă aflaţi la bordul unei staţii orbitale internaţionale trec brusc de la interesul pentru descoperirile ştiinţifice la o spaimă viscerală atunci când descoperă o formă de viaţă care se dezvoltă rapid şi care a cauzat extincţia vieţii pe planeta Marte, iar acum ameninţă atât echipa cât şi însăşi viaţa pe Pământ. 

Columbia Pictures şi Skydance prezintă o producţie Skydance, filmul de Daniel Espinosa, Life/Viaţa- primele semne. Rolurile titulare sunt interpretate de Jake Gyllenhaal, Rebecca Ferguson, Ryan Reynolds, Hiroyuki Sanada, Ariyon Bakare, Olga Dihovichnaya. Regia îi aparţine lui Daniel Espinosa. Producătorii filmului sunt David Ellison, Dana Goldberg, Bonnie Curtis şi Julie Lynn. Scenariul e semnat de Rhett Reese & Paul Wernick. Producătorii executivi sunt Don Granger şi Vicki Dee Rock. Directorul de imagine este Seamus McGarvey, ASC, BSC. Scenografia îi aparţine lui Nigel Phelps. Montajul este realizat de Frances Parker, ACE şi de Mark Jo Markey, ACE. Creatoarea costumelor este Jenny Beavan, iar muzica îi aparţine lui Jon Ekstrand.

DESPRE FILM
Intenţia realizatorilor filmului Life a fost de a realiza un thriller terifiant, dar credibil, despre lucruri care ar putea ţine prima pagină a tuturor ziarelor. “Scenariul său are un mare grad de realism şi de veritabilă tensiune,” susţine Ryan Reynolds, care este partenerul de ecran al lui Jake Gyllenhaal şi al Rebecăi Ferguson. “Începe cu o expediţie pentru descoperiri ştiinţifice si apoi se transformă într-o tensiune care va impregna tot filmul, pe măsură ce aflăm mai multe despre această formă de viaţă, pe care am adus-o la bord.”
Regizorul Daniel Espinosa susţine că, înainte de a fi primit propunerea de a regiza Life, tocmai se gândea la modul în care abordaseră regizorii genul de science fiction – Ridley Scott în Alien, Stanley Kubrick în 2001, Andrei Tarkovsky în Solaris. “Cred că aceşti regizori mari au abordat genuI pentru a putea lucra cu necunoscutul, cu spaima sau fascinaţia pe care ţi-o dă necunoscutul,” susţine el. “Aici, trăim într-o lume concretă, dar în spaţiu, intrăm într-o aventură, nu ştim cum arată lumea de acolo, ce-ţi poate face, unde se află. Mai ales că nu scoate niciun sunet. Asta e ceva îngrozitor.”
După ce a citit scenariul filmului Life, Espinosa s-a gândit la modul în care s-ar putea inspira din realizările acestor mari regizori şi în acelaşi timp să facă un film care să-i poarte amprenta personală. “Acest scenariu arăta mai mult ca un film ştiinţific – un fel de science reality,” spune el, observând că oamenii de ştiinţă au descoperit urme de apă pe Marte, mii de alte planete care se învârt în jurul altor sori şi chiar microbi vechi de peste 50.000 de ani care au stat în hibernare în interiorul unor cristale.
“Descoperirea vieţii pe alte planete este cu siguranţă un lucru extrem de incitant, iar eu cred că omenirea se află în apropierea acestei descoperiri epocale,” susţine Paul Wernick, care este co-scenaristul filmului Life, alături de partenerul său, Rhett Reese. (Reese şi Wernick au mai făcut echipă cu Ryan Reynolds şi atunci când au lucrat împreună pentru hit-ul Deadpool.) “Asta stă la baza filmului.”
Aceasta a fost ideea pe care s-a bazat geneza filmului. “Eu şi Dana am avut o idee în legătură cu aterizarea lui Curiosity pe Marte,” afirmă Ellison. “Ce-ar fi dacă cei de pe Curiosity ar fi descoperit o formă unicelulară de viaţă pe Marte şi ar fi adus-o pe ISS (staţia orbitală internaţională) pentru a fi testată în laborator. Apoi, după ce ar fi introdusă într-un mediu care susţine viaţa, ea ar începe să crească… iar omul, mânat de cele mai bune intenţii, ar supune-o testelor, iar aceasta ar face-o să devină ostilă. Aceasta ar transforma filmul într-un horror ştiinţifico-fantastic extrem de intens,care s-ar desfăşura pe staţia orbitală la gravitaţie zero."
“Ne-am străduit să menţinem această formă de viaţă în limitele posibilului. Sfătuindu-ne cu mai mulţi biologi, cu Adam Rutherford… ne-am dat seama că nu ne doream ca această formă de viaţă să fie o persoană sau o păpuşă. Ea trebuia să fie ceva ce se dezvoltă dintr-o celulă minusculă. Creatura nu are intenţia de a face rău; ea e doar o fiinţă care e afectată de mediul în care se dezvoltă şi de ceea ce i se întâmplă.”
“Ceea ce este înfricoşător este faptul că nu ştim dacă această formă extraterestră de viaţă are intenţii ostile sau prieteneşti, dacă e inteligentă sau nu, dacă ne va exploata sau se va lăsa exploatată de noi,” relatează Reese. “Cred că asta ne sperie cel mai mult – susţine Stephen Hawking – faptul că această formă de viaţă extraterestră poate avea intenţii prietenoase sau nu, şi că nu ştim care doreşte să fie relaţia sa cu umanitatea.”
Reese şi Wernick au venit cu ideea unei fiinţe extraterestre absolut originale. “Ne-am imaginat un organism unicelular, care ulterior s-a divizat de mai multe ori devenind un organism complex care s-a dezvoltat şi s-a deplasat în acest mediu,” explică Reese. “Nu are o inteligenţă superioară – e o combinaţie de celule care nu sunt diferenţiate. Organismul uman conţine celule diferenţiate care se găsesc în muşchi, nervi, sânge, iar toate aceste celule îndeplinesc funcţii diferite. În acest extraterestru, fiecare celulă îndeplineşte toate funcţiile organismului în mod independent. Fiecare celulă este o celulă oculară, musculară, nervoasă…şi de aceea ea este extrem de adaptabilă.”
“Este cel mai mare coşmar al nostru şi al echipajului,” susţine Wernick.
“Rhett şi Paul au scris un thriller extrem de înfricoşător şi de trepidant. Pentru că sunt adulţi, ei au scris ceva bazat pe personaje,” susţine Lynn. “Aceşti şase cosmonauţi sunt deştepţi, harnici, tenace – iar când lucrurile se înrăutăţesc, ne interesează ce li se întâmplă acestora.”
Realizatorii nu puteau să aleagă o locaţie mai terifiantă pentru explorarea necunoscutului decât mediul aglomerat şi neospitalier, cu gravitaţie zero, din Staţia spaţială internaţională. “Această staţie orbitală este una dintre ultimele acţiuni fundamental idealiste create de umanitate în ultimii 50 de ani,” adaugă Espinosa. “Ea reprezintă una dintre esenţele umanităţii: explorarea, descoperirea necunoscutului. Filmul este un omagiu adus curajului oamenilor care dau piept cu necunoscutul. Dar în acelaşi timp, filmul conţine şi elemente de istorie a umanităţii – iar umanitatea nu se poate mândri cu prea mult curaj în faţa necunoscutului. Astfel că întrebarea este nu atât cum ne afectează necunoscutul, ci mai degrabă, cum îl modificăm noi pe el. Dacă tratăm necunoscutul cu duritate, nu credeţi că şi el ne va trata la fel? Dacă tratăm necunoscutul cu teamă, nu credeţi că necunoscutul va reacţiona exact la acea teamă?”
“Cred că Daniel Espinosa a vrut să creeze o lume aglomerată în pragul sufocării,” susţine Jake Gyllenhaal, care-l interpretează pe Dr. David Jordan. “În alte filme, te poţi separa de realitatea pe care o percepi. Daniel a vrut să creeze un mediu în care totul trăieşte cu adevărat. Nu numai trăirea fizică a creaturii de care vorbeam, ci şi o trăire emoţională.”
Personajul lui Gyllenhaal, Dr. David Jordan, are atitudinea distantă a unui om care a petrecut 473 de zile pe staţia orbitală.  Nimeni nu-şi cunoaşte casa mai bine ca el.  Membrii echipajului îi folosesc casa din spaţiu ca bază pentru lansarea operaţiunii de descoperire a primelor dovezi de viaţă pe planeta Marte.
Gyllenhaal a fost atras nu numai de elementele de thriller ci şi de ideile pe care se bazează personajele. “Scenariul e înfricoşător şi totodată bine dozat. E ciudat că ai impresia că ştii încotro se îndreaptă şi apoi acţiunea se îndreaptă în cu totul altă direcţie pe care nu o bănuiai,” spune el. “Forma de viaţă este fizic concretă, dar totodată şi o metaforă incredibilă pentru ceea ce s-ar putea întâmpla. Curiozitatea este una din trăsăturile esenţiale ale oamenilor, dar căutând prea departe, ei riscă să devină infatuaţi. În sensul acesta, forma de viaţă pe care o descoperă este o repercusiune a acestei curiozităţi.”
În timp ce Gyllenhaal a fost atras de proiect datorită scenariului şi povestirii, el a văzut în film şi posibilitatea de a onora, prin rolul său, o moştenire de familie. “Bunicul meu a fost doctor, iar eu am vorbit cu Daniel despre similitudinile personajului pe care-l interpretez cu trăsăturile bunicului meu,” relatează el. “E un fel de omagiu pe care i-l aduc.”
Rebecca Ferguson o interpretează pe Dr. Miranda North, care activează la Centrul pentru Controlul Bolilor şi care participă în mod excepţional la această misiune.  Îndatorirea ei e să-i menţină sănătoşi pe toţi membrii expediţiei şi să se asigure că aceştia se întorc cu bine pe Pământ, indiferent de problemele cu care se confruntă în spaţiu.
“Miranda este microbiolog trebuie să-i protejeze pe pământeni de orice pericol pe care l-ar întâlni în spaţiu,” explică Ferguson. Fiind un om de ştiinţă riguros, ea a ridicat mai multe ziduri de protecţie între ei şi contaminările cu care ar putea veni în contact, în spaţiu. “Dar zidul este chiar prima gazdă a fiinţei necunoscute. Apoi camera şi apoi staţia orbitală însăşi. Ea trebuie să facă orice îi stă în putinţă pentru a proteja Pământul, fiindcă nu ştim ce este această formă de viaţă cu adevărat.”
Ferguson susţine că fiecare dintre personaje reacţionează în felul său în momentul descoperirii unei ameninţări. “Noi avem fiecare o relaţie cu această creatură. Unii dintre noi o iubesc şi o hrănesc. Alţii vor s-o omoare de la început. Iar acest lucru creează o tensiune incredibilă în interiorul grupului,” afirmă ea.
“Unii dintre noi sunt mai emoţionaţi ca alţii. Unii sunt incredibil de agresivi, iar alţii mai rezervaţi. Aceste idei sunt amestecate – dar ca şi alte acţiuni ale oamenilor, ele sunt împinse mai departe decât ar trebui,” explică Ryan Reynolds, care-l interpretează pe expertul de misiune, specialistul Rory Adams.
Adams este specialist în deplasarea prin spaţiu şi el îţi va povesti cât e de grozav să faci acest lucru.  Suficient de şarmant pentru a nu fi categorisit drept infatuat şi mai arătos decât ar fi nevoie, Adams este rock star-ul acestei misiuni.
“Expertul de misiune este o denumire mai poetică pentru meseria de mecanic, care se pricepe la toate aspectele de funcţionare ale navei, ştiind să repare tot ceea ce s-ar putea strica,” explică Reynolds. “Tot el se pricepe şi la deplasarea prin spaţiu şi asigură funcţionarea Canadarm-ului, un sistem specializat pentru andocarea vehiculului de explorare a planetei Marte, care se rostogoleşte liber prin spaţiu.”
Ariyon Bakare îl interpretează pe Hugh Derry, omul de ştiinţă britanic, care se ocupă de analiza creaturilor extraterestre.  Acest moment reprezintă apogeul vieţii sale – nu numai al carierei, ci şi al visului vieţii sale, care a început la vârsta de 10 ani.
“El este paraplegic – şi-a pierdut capacitatea de a-şi folosi picioarele la 10 ani,” explică Bakare. “Creatura reprezintă începutul descoperirilor noastre – pentru că sunt o sumedenie de lucruri care se relevă după ce ai găsit specimenul. Noi un avem idee ce ar putea el reprezenta pentru viaţa de pe Pământ, iar Derry înţelege mai bine datorită faptului că are o legătură specială în această privinţă.”
“Citeam scenariul, când am ajuns la o pagină care m-a făcut să ţip pur şi simplu,” spune el. “M-a şocat modul în care personajelor li se induce o senzaţie falsă de securitate. Ai crede că totul merge spre bine şi deodată lucrurile capătă o cu totul altă turnură.”
Sho Murakami, interpretat de Hiroyuki Sanada, este inginer de zbor şi ofiţer superior al navei.  Teama lui e mai mare ca a celorlalţi din cauză că soţia lui, care se află la mare distanţă, urmează să-i nască copilul mult-aşteptat. Bineînţeles că atunci când creatura începe să creeze haosul, anxietatea sa se agravează serios. “El începe să-şi piardă treptat minţile, intră în panică,” explică Sanada.
Misiunea se află sub comanda cosmonautului rus Katerina Golovkina, interpretată de Olga Dihovichnaya. Loaială şi curajoasă, cu sânge rece de lider, ea se preocupă în primul rând de siguranţa echipajului.
“Personajul meu demonstrează frica pe care o are omul în faţa necunoscutului,” spune ea. “O parte a sa este stăpână pe situaţie – la comandă – dar cealaltă parte se teme determinând-o să reacţioneze defensiv.”

UN SF REALIST
Life reprezintă o expediţie de descoperire ştiinţifică, iar realizatorii filmului – Espinosa, scenariştii Rhett Reese & Paul Wernick şi producătorii David Ellison, Dana Goldberg, Bonnie Curtis şi Julie Lynn – s-au consultat cu astrobiologi, experţi în medicină spaţială şi alţi oameni de ştiinţă pentru a crea pe nava spaţială o lume realistă cu gravitaţie zero, bazată pe principii biologice reale, care însă devine locul de origine a unei o creaturi terifiante.
Pentru studiul de fundamentare, realizatorii s-au îndreptat către doi consultanţi tehnici: Dr. Kevin Fong şi Dr. Adam Rutherford.
“Spaţiul e un mediu extrem, ca şi mediile pe care am încercat să le cucerim în secolul XX – deşerturi, calote polare, munţii cei mai înalţi,” susţine Fong, a cărui pregătire de astro-fizician şi doctor l-a făcut potrivit pentru munca la NASA în domeniul Adaptării omului în spaţiu. Pentru a fi experţi în medicina spaţială – specializată în metode de a-i menţine pe cosmonauţi sănătoşi şi în viaţă – atât David Jordan cât şi Miranda North trebuia să aibă o pregătire similară cu cea a lui Fong “Ceea ce ştim despre mediile extreme este că nu poţi sta acolo pentru mult timp, iar această experienţă se soldează cu nişte pierderi – când te întorci, eşti realmente jumătate din ceea ce erai ca om.”
“Ca doctor, atunci când vrei să protejezi viaţa omului în cosmos, îţi dai seama cât e de fragilă. Când mai adaugi şi o fiinţă extraterestră, atunci problemele devin şi mai dificile,” continuă Fong. “E suficient de greu să supravieţuieşti şi într-o misiune de rutină, când totul decurge conform planului. Dar atunci când lucrurile o iau razna,e cu totul altfel fiindcă oamenii încep să moară pe capete.”
Hugh Derry ar trebui să aibă o pregătire ca a doctorului Rutherford, un genetician britanic care a publicat mai multe cărţi despre apariţia vieţii şi folosirea modificărilor genetice pentru producerea unor noi forme de viaţă. “Atunci când dai de noi organisme, trebuie să parcurgi mai multe protocoale pentru a le conserva şi pentru a înlătura eventualul lor potenţial periculos sau infecţios,” afirmă Rutherford, descriind laboratorul lui Derry. “Ca şi în cazul Ebola – trebuie respectate reguli stricte de conservare, emise de organizaţii importante cum ar fi CDC. În cazul nostru, celulele extraterestre erau păstrate într-un incubator, la bordul staţiei orbitale şi închise într-un laborator sigilat. La ora aceea, măsurile de securitate au părut suficient de severe…”
“Am lucrat mult timp cu Ariyon, înainte de începerea filmărilor,” continuă Rutherford. “El vroia să înţeleagă modul cum funcţionează mintea unui om de ştiinţă. Faptul că găseşti forme de viaţă extraterestră constituie cea mai mare descoperire din istoria ştiinţelor, dar ca om de ştiinţă tu trebuie să înţelegi ce fel de fiinţă este, să te hotărăşti ce fel de teste vei putea face şi ce repercusiuni vor avea asupra sa.”
Experienţa lui Fong i-a făcut pe realizatori să înţeleagă cum ar putea să reacţioneze astronauţii la ameninţarea aflată la bordul navei lor spaţiale. “Am petrecut mai multe zile urmărind secvenţe din film şi gândindu-mă: ‘Dacă ai fi doctorul care însoţeşte acea misiune, ce s-ar întâmpla?” spune Fong. “Acestea sunt scenarii pe care le faci în teorie, dar, arunci când vezi imaginile acelea de mare fidelitate …te impresionează enorm.”
Una dintre sugestiile lui Fong a fost legată de nevoia lui Jordan de a ieşi imediat din navă. Totuşi, EVA (costumul pentru incursiunile extra-vehiculare) este un costum care necesită prea mult timp pentru a fi îmbrăcat. “Trebuia să regândim costumul spaţial pe care urma să-l folosim,” relatează Fong. “Ne-am hotărât să folosim costumul de lansare, care nu e chiar propice pentru a ieşi cu el din navă, dar care adaugă secvenţei o doză şi mai mare de pericol.”
Fong şi Rutherford susţin că ideea descoperirii unor forme de viaţă pe Marte, deşi pare acum de domeniul ştiinţifico-fantastic, nu e totuşi aşa de hazardată. “Marte e o planetă care-l fascinează pe om pentru că acum patru miliarde de ani, condiţiile de pe Marte erau foarte similare cu cele de pe Pământ,” susţine Fong. “Marea întrebare e totuşi dacă a existat viaţă pe Marte, pentru că ştim că au existat condiţiile care ar fi permis dezvoltarea vieţii pe această planetă.”
Planeta Marte de azi e cu totul alta. “Nu credem că acum ar mai putea exista vreo formă de viaţă acolo. Atmosfera e prea rarefiată şi complet sterilizată de radiaţiile ultraviolete, observă Rutherford. Totuşi există unele modalităţi prin care viaţa ar fi putut supravieţui timp de milenii, iar Rutherford a menţionat una dintre ele: “Ideea era că extraterestrul a hibernat, protejat de radiaţii, sub scoarţa planetei.”


CREAREA LUI CALVIN
Ţelul realizatorilor era să creeze o nouă creatură extraterestră, necunoscută pentru om dar şi nemaivăzută în vreun film SF. Iar aici, influenţa lui Rutherford a fost crucială. “Vroiam să realizăm un extraterestru cum nu s-a mai văzut până acum şi vroiam să fie interesant din punct de vedere ştiinţific. De asemenea, doream ca publicul să spună: da, e plauzibil, dar şi înfricoşător,” susţine omul de ştiinţă.
La început Rutherford a creat o poveste legată de originea acestei forme de viaţă – nu pentru nevoile filmului , ci pentru a se putea concentra mai bine asupra ideii. “Am creat o poveste de backup care fixează data apariţiei acestei forme de viaţă pe Pământ acum două miliarde de ani,” afirmă el. “Ea a fost ejectată de pe suprafaţa Terrei probabil din cauza impactului cu un meteorit. Ea provine deci de aici, dar n-a mai fost văzută de câteva milioane, posibil miliarde, de ani. Aceasta îi va da lui Derry ideea în legătură cu modul cum se va trezi la viaţă această creatură aflată în hibernare.”
Pentru această creatură, baza de inspiraţie nu putea fi mai modestă. Gândindu-se cum ar putea arăta o astfel de fiinţă, omul de ştiinţă şi-a întors privirea către umilul mucegai. Deşi el e inofensiv, structura lui celulară a fost o bună sursă de inspiraţie. În timp ce oamenii sunt organisme multicelulare, formate din celule specializate, mucegaiul e format din celule identice care lucrează împreună, ca un corp comun. “Într-un anumit moment al ciclului lor de viaţă, celulele se reunesc formând aceste structuri incredibile 3D, care arată ca ciupercile,” explică Rutherford. Anumite celule individuale chiar se sacrifică pentru a le ajuta pe celelalte să se reproducă.
Având mucegaiul ca model, realizatorii filmului au adaptat ideea la o fiinţă conştientă. Forma de viaţă creată e formată din celule identice care lucrează împreună. “Aceasta a influenţat şi modul cum se deplasează, cum mănâncă şi cum se comportă ca prădător,” susţine Rutherford. “Să nu înţelegem că e o fiinţă cu două sau cu patru picioare. Ea va avea câte picioare îi trebuie într-o anumită situaţie. Ea vede mâna lui Derry şi atunci dezvoltă cinci picioare pentru că vede că un membru uman are cinci terminaţii, iar ele sunt foarte utile. Toate acestea fac creatura şi mai terifiantă.”
De aici, totul e preluat de biologie. “Când Derry o stimulează, ea vrea să facă exact lucrurile pe care le face o fiinţă vie, adică să mănânce, să se reproducă, să supravieţuiască” explică Rutherford.

CUM S-A REALIZAT LOOK-UL DIN ‘LIFE’
Marea provocare a filmului Life a fost să recreeze nava spaţială (ISS) şi să-i redea pe actori mişcându-se în imponderabilitate de-a lungul întregului film. Pentru a o scoate la capăt, realizatorii au apelat la unii dintre cei mai reputaţi specialişti ai industriei, care au lucrat la filme cum ar fi: Gravity, Interstellar, sau The Martian.
Echipa de scenografie a fost condusă de scenograful Nigel Phelps, care a creat proiectul navei şi de directorul artistic Marc Homes, care a condus lucrările de construcţie ale platoului de filmare şi ale navei. Phelps este cunoscut pentru lucrările sale din filmele World War Z sau cele două filme Transformers; Homes a fost director artistic pentru The Martian şi alte filme ale lui Ridley Scott.
Espinosa nu şi-a pus niciodată problema să creeze nava pe calculator, el era sigur că nava va trebui construită la scară normală. De aceea a apelat la Phelps. “Constructorii au construit nava la propriu, iar actorii şi-au jucat rolurile în interiorul ei; nu este o scenografie computerizată. Ceea ce vede publicul sunt filmările făcute în interiorul acestui decor. Personajele sunt influenţate de lucrurile şi materialele care îi înconjoară,” explică el. “Aveam nevoie de cineva capabil să construiască o întreagă navă spaţială – cineva cu un background de anvergură, dar care să aibă şi precizia necesară. Acesta era Nigel.”
“Scenografia acestui film e absolut uimitoare,” susţine producătorul David Ellison. “Vroiam ca publicul să se simtă exact ca pe o navă spaţială adevărată."
Dr. Adam Rutherford e de acord. “Pătrunzi în nişte hangare enorme, unde oamenii construiesc şi meşteresc, apoi dai de platoul de filmare. Urci nişte scări cu pereţi de placaj, apoi treci printr-o cameră etanşă şi deodată te trezeşti în staţia orbitală.”

Construirea navei spaţiale
Pentru a construi staţia orbitală, Phelps şi echipa sa au cercetat timp de ore întregi o navă adevărată, care se deplasează pe o orbită la altitudinea medie de 248 de mile deasupra Pământului, parcurgând orbita în 90 de minute.
Deşi nu se specifică perioada de timp în care are loc acţiunea filmului, probabil că se întâmplă în prezent sau viitorul apropiat. Ţinând cont de acest lucru, Phelps a conceput o staţie orbitală care poartă semnele folosinţei îndelungate, conţinând la bord mai multe upgradări tehnice vizibile.
Aici se află singura locaţie în care se petrece filmul, ceea ce adaugă un plus de tensiune la jocul de-a şoarecele şi pisica cu forma necunoscută de viaţă. “În acest spaţiu de 2,5 m lăţime domneşte claustrofobia,” susţine Homes. “Spaţiul s-a aglomerat şi mai mult de când i-au fost aduse echipamente noi. Fiecare spaţiu are mânere sau uşi ca să poţi ascunde sau depozita lucruri îndărătul lor. Nu există tavane sau podele – totul poate fi folosit la depozitarea lucrurilor."
Componentele decorului au un design modular, permiţându-i lui Espinosa să filmeze îndelung dintr-un loc în altul; de asemenea tavanele şi pereţii pot fi date la o parte, permiţându-i să aşeze camera de filmat oriunde doreşte.
Staţia conţine zona europeană, zona rusească, zona japoneză şi zona americană – iar unele dintre ele au fost spaţiile reale folosite de cosmonauţi în spaţiu, în timp ce altele sunt mai moderne. Staţia orbitală din film se bazează pe aceste module reale.


CREAREA IMPONDERABILITĂŢII
(Tehnic vorbind, pe navă există gravitaţie – rotaţia staţiei în jurul Pământului este cea care face lucrurile să plutească, dar oamenii i-au dat numele de “zero G.”)
În ciuda gravitaţiei zero de pe ISS, Life a fost filmat la Londra, care are gravitaţie 1. Realizatorii au creat efectul de zero G atârnându-i pe actori în hamuri şi folosind alte efecte.
Daniel Espinosa a dat indicaţii clare echipei de cascadori şi instructorului pentru mişcare cu privire la ce vroia el să realizeze în aceste filmări – inclusiv faptul că va avea o cameră care va pluti pe sus, actorii vor trebui să zboare intrând şi ieşind din cadru, sau apărând de după colţ. Toate acestea presupuneau o colaborare desăvârşită între echipa de cascadori, condusă de coordonatorul Franklin Henson, antrenorul de mişcare Alex Reynolds şi actori. “Era esenţial, spune Alex Reynolds, ca eu şi actorii să avem o posibilitate de mişcare de 360 de grade."
Alex Reynolds şi echipa lui Henson i-au antrenat pe actori câte două ore pe zi înainte de filmări. "Zero G e dificil de realizat. E solicitant din punct de vedere fizic, pentru că încerci să mimezi imponderabilitatea. Accesoriile care te ajută sunt macaralele şi cablurile, dar trebuie să imiţi permanent acea uşoară mişcare din picioare atunci când pluteşti ţinându-te de un mâner sau o chingă, simulând imponderabilitatea. E un lucru destul de dificil, care solicită corpul şi care trebuie învăţat în aşa fel încât să devină o a doua natură a actorului, când intră la filmări pe platou."
Ryan Reynolds spune că pe Pământ îţi trebuie destulă forţă pentru a te desprinde de un obiect, pe când în imponderabilitate nu-ţi trebuie decât o uşoară atingere. "Dacă nu ai greutate şi aplici o presiune uşoară într-o anumită direcţie, atunci tot corpul tău va fi proiectat în direcţie opusă,” explică el.
De aceea, Ryan Reynolds a considerat că simularea imponderabilităţii a fost o experienţă provocatoare. "Ne-am antrenat foarte mult,” povesteşte el. “Am urmat chiar un curs de câteva săptămâni, înainte de a începe filmările, apoi ne-am familiarizat cu cablurile care ne susţineau, iar noi trebuia să ştim cât sunt ele capabile să ne ajute şi care va fi capacitatea noastră de mişcare. Nu există secvenţă în care noi să nu fim imponderabili. Suntem tot timpul atârnaţi în cabluri, plutim şi ne aflăm tot timpul în mişcare. E de-a dreptul bizar, pentru că ai o secvenţă emoţională, iar tu te trezeşti că ai uitat să te mişti şi să pluteşti aşa cum ar fi trebuit. A fost dificil, dar trebuie să recunosc că e incitant să interpretezi un rol de astronaut."
Franklin Henson, coordonatorul cascadoriilor, a condus echipa care dirija hamurile şi cablurile, lucrând alături de Alex Reynolds pentru stabilirea mişcărilor pe care trebuia să le facă actorii. “I-am suspendat pe toţi actorii, fiecare atârnând de macaraua lui, şi i-am pus să se mişte în sus şi-n jos, dirijându-se singuri,” spune el. “Aveam o mulţime de accesorii de suspensie – veste de ejectare, cătuşe pentru picior, hamuri de şezut. Pentru asta ei nevoie de forţă fizică; dacă te răstorni, gravitatea te atrage în jos. E ceva foarte greu dar după a şasea sau a şaptea sesiune de antrenament, actorii au reuşit să zboare frumos.”
Henson este un alt veteran în producerea imponderabilităţii, iar el spune că în filmul Life, asta a mers mult mai bine. “În Gravity, ne-am folosit de cabluri, dar ele erau mânuite de păpuşari. În acest film actorii zboară singuri. Nu au alt ajutor în afara cablului care-i susţine; noi nu-i atingeam, ei zburau singuri.”
Zero G nu era valabilă numai pentru actori ci şi pentru unele echipamente, care erau în imponderabilitate. Aceasta a fost provocarea maestrului de protetică, Barry Gibbs, care a făcut ca incineratorul pe care astronauţii trebuia să-l folosească ca aruncător de flăcări, să pară uşor, fiind ancorat de cabluri şi mânuit de păpuşari.
Fong are o mare admiraţie pentru modul cum au reuşit realizatorii şi actorii să simuleze imponderabilitatea în acest film. "Absenţa gravităţii este extrem de greu de simulat,” spune el. “Consider că realizatorii acestui film au făcut o treabă grozavă."

Read 39251 times
  • Media
  • Image Gallery

Share this

Related items

Sony Pictures Print Logo

Newsletter