FLATLINERS

FLATLINERS

IN CINEMATOGRAFE DIN 29 SEPTEMBRIE 2017

În Linia morţii, cinci studenţi la medicină, obsedaţi de misterele care se află dincolo de limita vieţii, se implică într-un experiment pe cât de temerar pe atât de periculos: oprindu-şi inima pentru o scurtă perioadă de timp, fiecare dintre ei trăieşte o experienţă la limita morţii, care le arată ceea ce se poate întâmpla în lumea de dincolo. 


Dar pe măsură ce experimentele lor devin tot mai riscante, ei încep să fie hăituiţi de propriile păcate din trecut, care sunt reînviate de efectele paranormale ale trecerii dincolo de moarte.

Columbia Pictures prezintă în asociere cu Cross Creek Pictures, o producţie Laurence Mark / Furthur Films / Safran Company, filmul lui Niels Arden Oplev, Flatliners/ Linia morţii. Rolurile principale sunt interpretate de Ellen Page, Diego Luna, Nina Dobrev, James Norton şi Kiersey Clemons. Regizat de Niels Arden Oplev după un scenariu de Ben Ripley şi o poveste de Peter Filardi, filmul este produs de Laurence Mark, Michael Douglas şi Peter Safran. Producătorii executivi sunt Michael Bederman, Robert Mitas, David Blackman, Brian Oliver şi Hassan Taher. Eric Kress este directorul de imagine. Niels Sejer s-a ocupat de scenografie, iar Tom Elkins de montaj. Jenny Gering este designerul de costume. Muzica a fost compusă de Nathan Barr.


DESPRE FILM
“Noi toţi ne-am dori să ştim ce se va întâmpla cu noi după ce murim, dar unele lucruri e mai bine să nu le aflăm,” susţine Laurence Mark, producătorul noului film Linia morţii. În film, cei cinci studenţi la medicină devin obsedaţi de aceste întrebări şi nu mai respectă avertismentul de mai sus.
“Linia morţii reprezintă o călătorie în necunoscut – un fel de ultim mister ce aşteaptă să fie descoperit,” spune regizorul Niels Arden Oplev, cunoscut pentru realizarea versiunii suedeze a filmului The Girl with the Dragon Tattoo şi a serialului de succes “Mr. Robot.” “Ideea de a muri puţin, pentru a afla ce e dincolo de moarte şi de a încerca să te întorci la viaţă, cu ajutorul prietenilor tăi, pentru a le furniza informaţii cerebrale despre lumea de dincolo, este extraordinară.”

Linia morţii începe cu o studentă la medicină care, pentru motive necunoscute, îi convinge pe patru buni prieteni să o ajute să parcurgă un experiment periculos: ea intenţionează să-şi oprească inima pentru o perioadă de timp, iar colegii ei trebuie să-i monitorizeze activitatea cerebrală pentru a vedea dacă există dovezi palpabile ale vieţii de apoi; apoi, colegii ei trebuie s-o readucă la viaţă.
Ce l-ar convinge pe un om să încerce un lucru atât de riscant? Ce altceva decât speranţa că va obţine nişte rezultate revoluţionare care-i vor aduce faima? “Imaginaţi-vă: dacă ar găsi dovezile pe care le caută, acest lucru ar constitui cea mai mare descoperire medicală a secolului,” susţine Oplev. “Courtney, interpretată de Ellen Page, găseşte explicaţia acestui demers în mediul concurenţial în care se dezvoltă astăzi studenţii. Aşa cum spune unul dintre personaje: aceasta nu e o facultate pentru medici de ţară – studenţii se află aici pentru a forţa limitele gândirii.”
Ceea ce descoperă mediciniştii este ceva la care nu se aşteptau: trecând dincolo de moarte, ei nu numai că văd ceea ce e dincolo, dar se şi întorc mai buni. “Trecând prin tărâmul morţii, ei reuşesc să dobândească abilităţi sporite,” susţine Oplev. “Ei vor să obţină cât mai repede recunoaştere, dar pentru asta, au de plătit un preţ.”
Iar preţul este destul de piperat: pe măsură ce îşi cunosc moartea şi apoi reînvierea, tinerii sunt obligaţi să se confrunte cu propriile lor păcate din trecut. “Fiecare dintre noi a comis la un moment dat câte o faptă de care să-i fie ruşine sau pe care s-o regrete,” susţine producătorul Michael Douglas. Pe măsură ce studenţii din film trec prin moarte, spune el, ei au şansa de a se confrunta cu păcatele lor din timpul vieţii. “Şi pentru că sunt hăituiţi de greşelile comise, ei descoperă că niciodată nu e prea târziu pentru a remedia trecutul,” continuă el.
Filmul original Flatliners a ajuns pe ecrane în 1990. Fiind extrem de tulburător, filmul a atins coarda sensibilă a publicului. După mai mult de 25 de ani, Flatliners revine pe ecrane într-o transpunere cinematografică contemporană. Douglas, unul dintre producătorii filmului original, s-a asociat cu producătorii Laurence Mark şi Peter Safran pentru a readuce povestea pe marele ecran.
Pentru regia noii adaptări, producătorii s-au gândit la Oplev. “Niels aduce cu el o gândire europeană mult mai stilizată decât a thrillerului American, care e un film mult mai comercial,” susţine Safran. “Cel mai important lucru pentru noi toţi, şi în special pentru Niels, era acela că personajele trebuia să fie realiste: tot ce li se întâmpla personajelor trebuia să fie ancorat în realitate, iar greşelile lor din trecut si măsurile pe care le iau pentru a-şi ispăşi păcatele trebuia să fie credibile.”
De asemenea pentru Oplev era important ca filmul să fie o entitate independentă care să se adreseze publicului actual.
“Desigur, este un thriller, dar subiectul său are o profunzime considerabilă. Trebuia să creăm un film care să aibă tensiunea şi emoţia unui thriller, dar şi profunzime, credibilitate şi realism. De aceea m-am simţit atras de acest proiect,” afirmă Oplev.
Unul dintre opţiunile lui Oplev pentru a ancora thriller-ul în concret era să-l facă cât mai realist. “Linia morţii are elemente supranaturale, momente haioase sau înfricoşătoare, dar dincolo de toate, eu îmi doream să fie credibil,” afirmă Oplev. “Când personajele trec dincolo pentru prima oară, îmi doresc ca publicul să creadă 100% că acest lucru chiar se întâmplă.”
Şi mai important pentru Oplev era să-şi populeze filmul cu personaje puternice, susţine Safran. “Vroiam ca personajele să fie bine conturate de la început pentru că atunci când trec prin fenomenele supranaturale, după moartea clinică, publicul să poată vedea ceea ce se întâmplă prin ochii lor: să ştie prin ce trec personajele, să ştie ce au trăit de-a lungul vieţii şi să se teamă pentru ei.”
Ben Ripley, care a scris scenariul filmului de succes Source Code, a fost chemat să scrie scenariul filmului, după o poveste de Peter Filardi. Ripley susţine, “Eram student când a fost lansat filmul original, iar eu m-am gândit că are la bază o idee atât de inteligentă încât merita să i se facă un remake. Avea toate elementele de bază – apetitul pentru investigarea vieţii de apoi, tema ispăşirii – aveam la dispoziţie o structură complet viabilă pe care o primeam pur şi simplu de-a gata. Ceea ce am făcut eu a fost să actualizez ştiinţa, tehnologia şi să fac astfel încât distribuţia să fie mai competitivă şi mai diversă, în concordanţă cu ceea ce vedem în facultăţile de medicină din ziua de azi.”
În timpul procesului de scriere a scenariului, Ripley l-a însoţit pe un neurolog la muncă, participând la rapoartele de gardă şi discutând cu studenţii de la neurologie. “Multe din acestea s-au regăsit în scenariu,” susţine Ripley. “Vroiam să redăm lucrurile cât mai credibil cu putinţă, astfel că multe din situaţiile medicale din film sunt preluate chiar din realitate şi jucat cu un mare grad de realism.”


DISTRIBUŢIA
Realizatorii au triat o mulţime de actori pentru a găsi cele mai potrivite soluţii pentru interpretarea celor cinci studenţi, participanţi la experiment. “Este un film de echipă şi de aceea era esenţial să găsim cinci actori care să se completeze unii pe alţii,” explică Mark. “Fiecare dintre actorii noştri aduce ceva unic şi distinctiv tabloului de ansamblu.”
Ellen Page, care a fost nominalizată la Academy Award® pentru rolul ei excepţional din Juno, a fost aleasă de realizatori pentru rolul lui Courtney, o tânără complicată, care îi convinge pe colegii ei să o urmeze în aventura de cunoaştere a vieţii de după moarte.
“Courtney este o tânără cu probleme,” explică Safran. “Ea este urmărită de coşmaruri şi remuşcări pentru faptul că a condus maşina în care a murit sora sa mai mică, în timpul accidentului rutier de acum 10 ani; ea duce permanent această povară. De aici provine fascinaţia ei pentru viaţa de după moarte – ea ar vrea să afle dacă surioara ei este împăcată, iar pentru asta este în stare să experimenteze, pe propria sa piele, trecerea în nefiinţă. Ellen Page aduce substanţă intelectuală şi artistică personajului său; ea întrupează importanţa pe care o are Courtney în grupul său,suferinţa pe care o resimte în legătură cu moartea surorii sale.”
“Ellen aduce credibilitate şi profunzime personajului pe care-l interpretează,” afirmă Oplev.
Page susţine că proiectul a atras-o din mai multe motive. “M-a incitat felul în care filmul abordează fascinaţia noastră primordială faţă de viaţa de apoi, teama faţă de moarte, atracţia sau negarea inevitabilului,” susţine actriţa. “Personajul lui Courtney este ceva ce n-am mai jucat până acum. Ea reprezintă un mister, iar acest mister m-a atras – a avut un trecut extrem de traumatic, care o face să se lupte şi acum cu vinovăţia, iar acest lucru a marcat-o pe viaţă. Să interpretezi un personaj care a trecut prin multe şi să explorezi natura acestor fenomene a reprezentat ceva emoţionant pentru mine.”
“Înainte de momentul morţii ea se luptă să ţină la distanţă sentimentele pe care le are faţă de trecut,” susţine Page. “După ce trece în moarte clinică, ea trăieşte un moment de fericire – euforia pe care o simţi când treci de o perioadă de chinuri. Ea se deschide – ea începe să simtă putere si libertate, dar totodată începe să se contopească cu ceea ce simte în interior, iar masca ei începe să se dezintegreze.”
Pentru personajul complex al lui Ray,realizatorii s-au adresat lui Diego Luna.
“Ray este singurul din grup care are experienţă de viaţă,” explică Mark. “El este mai în vârstă decât ceilalţi şi de aceea e mai rodat în ale vieţii. N-a avut o copilărie privilegiată şi nici un a trecut prin şcoli de elită. Iniţial, el a fost pompier, luând contact cu multă suferinţă şi durere. La început, el nu putea înţelege de ce colegii săi vor să experimenteze un lucru atât de periculos şi nesăbuit – dar până la urmă el participă la experiment, mai ales că prietenii săi au nevoie de abilităţile lui de resuscitare.” “Întrucât Ray este cu câţiva ani mai în vârstă decât ceilalţi, el aduce mai multă experienţă şi credibilitate experimentului. Diego este înconjurat de aura experienţei,” adaugă Oplev.
Luna, cunoscut pentru rolurile din filme cum ar fi Y tu Mama Tambien, Milk sau Rogue One: A Star Wars Story, spune că s-a acomodat imediat cu personajul. “Ray este un tip pragmatic,” explică Luna. “El se află la facultate pentru un scop pe care nu vrea să-l piardă din vedere. Dar, în acelaşi timp, este doctor - curiozitatea sa ştiinţifică îl face să progreseze din punct de vedere profesional, iar ideea de a fi participant activ la acest proiect atât de riscant, îl intrigă. Ray nu manifestă interes pentru moartea clinică, dar faptul că-i readuce la viaţă pe colegii săi îl face să trepideze; îl face să se simtă puternic – iar asta îl face să intre în joc. Filmul dezvoltă ideea jocului cu focul, un joc cu ceva pe care nu-l poţi controla.”
Nina Dobrev o interpretează pe Marlo, un personaj despre care spune că a atras-o de la prima lectură a scenariului. “Am făcut o listă cu două coloane, cuprinzând avantajele si dezavantajele,” relatează Dobrev. “Când am terminat de scris, mi-am dat seama că nu prea erau argumente contra – scrisesem mai mult lucruri pozitive, care-mi plăceau la personaj.”
Actorul britanic, James Norton îl interpretează pe veselul şi carismaticul Jamie. “Jamie este un golanaş adorabil,” susţine Norton despre personajul său. “El nu e nici pe departe cel mai serios dintre studenţi, e mort după petreceri şi după fete, face pe grozavul şi încearcă să ascundă faptul că ceea ce îşi doreşte de fapt este celebritatea meseriei de medic.”
“Personajul e oarecum nesăbuit,” susţine Oplev. “E un puşti de bani gata, mai interesat de fete şi petreceri decât de şcoala în sine. Courtney l-a ales pentru un motiv: da, cred că el va fi capabil să apese pe buton şi să pornească sarabanda.”
Kiersey Clemons, cunoscută pentru rolul ei de cotitură din hit-ul Sundance, Dope, a fost aleasă de realizatori să interpreteze rolul Sophiei.
“Sophia este un personaj interesant pentru că ea merită să se afle la înalta şcoală de medicină, atât pentru că e inteligentă, cât şi pentru că e sârguincioasă, dar ea trăieşte sub tutela greu de suportat a mamei ei , care a sacrificat totul pentru a o ţine pe Sophia în facultatea de medicină şi prin urmare aşteaptă de la ea numai succese şi performanţe,” comentează Safran.
De la bun început, chimia şi camaraderia dintre cei cinci actori s-a manifestat atât pe platourile de filmare cât şi în afara lor. “Ne-am înţeles bine din prima clipă când ne-am întâlnit,” explică Dobrev. “Fiecare are personalitatea lui, dar împreună formăm un puzzle în care fiecare are locul său şi aduce ceva deosebit imaginii pe care trebuie s-o creăm.”

MEDICINA PE SCURT
Urmând instrucţiunile regizorului Oplev, realizatorii s-au concentrat pe redarea cât mai realistă a procedurilor şi manevrelor medicale. “Era important ca toate explorările morţii clinice să fie corecte şi precise,” susţine producătorul executiv Michael Bederman. “Acţiunea trebuia să fie credibilă.”
Realizatorii au apelat la consultantul medical Lindsay Somers care avea misiunea de a asigura acurateţea materialelor şi acţiunilor medicale, care trebuia să fie cât mai credibile. Înainte de începerea filmărilor şi de-a lungul întregii producţii, Somers a conlucrat îndeaproape cu Oplev şi Ripley ca şi cu o întreagă trupă de asistente, radiologi, neurologi şi neurochirurgi pentru a asigura diagnostice corecte şi medicamentele adecvate situaţiilor medicale din film, ca şi posturile personajelor care trebuia să manipuleze diferite echipamente, să facă injecţii sau să intubeze exact ca nişte adevăraţi doctori.
“Încă de la început, Niels a declarat că vrea un film autentic, aşa încât primul lucru pe care l-am făcut a fost să sesizez greşelile medicale din scenariu pe care le-am discutat cu el şi cu Ben,” relatează Somers. Desigur că noi nu contribuiam la un film documentar, ci la unul artistic, realizat la Hollywood, aşa încât ne-am permis şi unele mici libertăţi, dar în general am menţinut o linie corectă şi credibilă din punct de vedere medical.”
Una dintre problemele noastre a fost cât trebuia să dureze o secvenţă de moarte clinică. “Am studiat care e durata pe care o poate suporta o persoană în stop cardiac, sau mai bine zis, cât poate rezista un creier uman fără oxigen,” relatează Oplev. “Majoritatea doctorilor susţine că acest răstimp ar fi de 3-4 minute – dar asta diferă de la un pacient la altul. Există exemple de persoane care şi-au revenit singure după mult mai multe minute.”
Pentru a aduce naturaleţe personajelor, care erau studenţi din anul trei de medicină, actorii au trebuit să urmeze un curs intensiv, pe care ea l-a numit “medicina pe scurt.” Somers explică, “Am început cu un pic de teorie pentru ca ei să înţeleagă ceea ce urmau să facă şi de ce trebuia să facă aşa şi nu altfel, în special în situaţii de moarte clinică.”
Toţi actorii din distribuţie au fost de acord că pregătirea medicală era strict necesară pentru a interpreta corect personajele. “Trebuia să înveţe terminologia, teoria şi folosirea echipamentelor, ca şi mişcările, care ţineau de o adevărată coregrafie, dar care au fost nostim de jucat la filmări,” susţine Page. “Fiindcă am avut ocazia de a ne pregăti împreună ne-am simţit mai familiari şi mai naturali în secvenţele de moarte clinică.”
Luna adaugă, “Sper că doctorii care vor vedea filmul vor spune ‘Ah, dar se vede că şi-au făcut temele.’ A fost muncă multă, dar sunt foarte mândru de faptul că am luat totul foarte în serios.”

DESPRE PRODUCŢIE
Oplev a conlucrat îndeaproape cu directorul de imagine Eric Kress, scenograful Niels Sejer (cu ambii a mai lucrat şi la alte proiecte cinematografice printre care se numără şi The Girl with the Dragon Tattoo), şi cu designer-ul de costume Jenny Gering, încercând să dea o notă unitară filmului. Pentru stabilirea decorurilor şi a locaţiilor de filmare era important ca realizatorii să convină asupra unui fundal comun care să reflecte atât medicina tradiţională cât şi cea modernă, bazată pe cercetare, fapt care le-a permis celor cinci temerari să-şi experimenteze mortalitatea.
Pentru a crea facultatea fictivă Trinity Emmanuel Medical Center, Sejer a încercat să creeze o atmosferă care să-i stimuleze pe studenţi în investigarea morţii clinice – dându-le o şansă de a-şi face un nume în lumea competitivă a medicinii de azi.
“Am intenţionat să creăm un univers medical de top, un etalon pentru tinerii dornici să devină medici de renume în America,” explică Sejer. “M-am axat pe trei cuvinte – inovaţie, privilegiu şi tradiţie. Aceste cuvinte şi idei s-au reflectat inclusiv în decoruri, locaţii şi chiar în modul în care am ales arhitectura şi designul potrivit pentru filmul nostru. Căutam, purtând în minte cele trei cuvinte esenţiale, nişte pasaje supraterane între două clădiri şi deodată ne-a ieşit în cale o frumuseţe de pasaj din sticlă, care lega o clădire mai veche de prin anii1970 cu una modernă, numai din oţel şi sticlă. Acest pasaj din sticlă arăta ca un tunel al timpului, reflectând atât vechiul cât şi noul şi toate elementele de care aveam nevoie pentru filmul nostru.”
De asemenea, mai aveam nevoie şi de un buncăr. “Ideea era că studenţii făceau experimentul într-o secţiune a spitalului care era folosită doar pentru urgenţe şi din cauza asta subsolul respectiv are o mulţime de echipamente vechi si noi,” explică Oplev. “Sus, în saloanele noi aveau echipamente de ultimă generaţie, dar in buncăr se foloseau încă padele pentru reanimare.”
“Niels vroia ca platoul să arate ca şi când fusese părăsit şi izolat de restul spitalului, dar în acelaşi timp utilat cu echipamente suficient de avansate încât să poată obţine datele din creierul uman, pe care studenţii le colectau pentru a înţelege ce se întâmplă dincolo de moarte,” susţine Sejer.
În centrul buncărului, Sejer a instalat un aparat modern de RMN din care putea chiar să filmeze unele secvenţe din timpul morţii clinice şi al resuscitărilor.
Designerul de costume, Jenny Gering, a avut aceeaşi abordare şi în privinţa garderobei necesare, încercând să menţină costumele cât mai realiste cu putinţă. “Am făcut o amplă cercetare pentru că nimic nu arată mai rău decât un costum greşit,” afirmă Gering.

Read 8840 times
  • Media

Share this

Related items

Sony Pictures Print Logo

Newsletter