FILME 2018

Se vor instala cookie-uri de către Youtube, doar dacă vizionezi fișierele video.

ALPHA

ALPHA

Stacks Image 1615
ALPHA

PRIMUL CRĂCIUN

DIN 2 FEBRUARIE IN CINEMATOGRAFE

În filmul Primul Crăciun de la AFFIRM Films și Sony Pictures Animation, un măgăruș mic, dar curajos pe nume Bo se chinuie de-o viață muncind zilnic la moara satului.

Într-o zi, Bo are curajul să se elibereze și sfârșește prin a se împrieteni cu tinerii căsătoriți Iosif și Maria. Bunăvoința pe care i-o arată Maria îl duce în curând pe Bo în aventura visurilor sale. În călătoria sa, se însoțește cu Ruth, o oaie simpatică ce s-a pierdut de turmă și cu Dave, un porumbel cu aspirații nobile. Împreună cu trei cămile pline de spirit și cu câteva animale excentrice de fermă, Bo și noii săi prieteni urmăresc Steaua și devin eroi în cea mai grozavă poveste spusă vreodată – primul Crăciun.

Distribuția vocilor este condusă de Steven Yeun (măgărușul Bo), Gina Rodriguez (Maria), Zachary Levi (Iosif), Keegan-Michael Key (porumbelul Dave), Kelly Clarkson (căluțul Leah), Anthony Anderson (capra Zach), Aidy Bryant (oaia Ruth), Ving Rhames (câinele Thaddeus), Gabriel Iglesias (câinele Rufus), Patricia Heaton (văcuța Edith), Kristin Chenoweth (șoricelul Abby), Christopher Plummer (King Herod), și Tracy Morgan (Felix) și Tyler Perry (Cyrus) și Oprah Winfrey (Deborah) în rolul celor trei cămile.
Primul Crăciun este regizat de scenaristul/regizorul Timothy Reckart, care a fost nominalizat la Academy Award®; producătorii executivi sunt DeVon Franklin, Brian Henson și Lisa Henson; iar producătorul este Jennifer Magee-Cook. Povestea este scrisă de Simon Moore și Carlos Kotkin; iar scenariul este de Carlos Kotkin. Primul Crăciun este prezentat de AFFIRM Films și Sony Pictures Animation în asociere cu Walden Media, Franklin Entertainment, și The Jim Henson Company.
Primul Crăciun a fost evaluat PG de Motion Picture Association of America pentru unele elemente tematice. Filmul va fi lansat în cinematografe, la nivel național, la 17 Noiembrie 2017.

DESPRE FILM
Cum ai spune una din cele mai faimoase povești din toate timpurile și cum ai pune-o în scenă într-un mod nou, inedit? Aceasta a fost provocarea cu care s-au confruntat realizatorii filmului Primul Crăciun, AFFIRM Films și grupul Sony Pictures Animation în legătură cu evenimentele care au dus chiar la primul Crăciun.
“Este povestea Nașterii Domnului din punctul de vedere al animalelor, și în acest film, îl urmărim pe Bo, măgărușul care-i duce pe Maria și Iosif la Bethleem,” explică regizorul Timothy Reckart.
“Am privit-o ca pe cea mai grozavă poveste care n-a fost spusă niciodată,” glumește producătorul executiv DeVon Franklin. După ce anterior a produs filmul de mare succes bazat pe credință Miracles from Heaven și a supervizat blockbuster-ul Heaven Is for Real în calitate de director executiv la Columbia Pictures, Franklin a fost inspirat să traducă povestea dincolo de sensul literal, într-o călătorie despre alegerile pe care le facem cu toții în viața de zi cu zi, care au impact și, eventual, se așează în cadrul epopeii umane în centrul tuturor lucrurilor. “Aceasta spune multe despre colaborarea unei echipe, trecând dincolo de câteva perspective înguste, proprii, și despre a lucra împreună. Eroul nostru, măgărușul Bo, are nevoie de ajutorul tuturor celorlalte animale pentru a reuși. Este vorba și despre speranță—trebuie să ajungi să crezi în imposibil pentru ca acesta să se întâmple.”
“Este vorba despre modul în care ceva care pare mic poate fi mai mare decât pare din afară. Bo a căutat să facă ceva important, și începe prin a le da importanță celorlalți,” spune Reckart. “În timpul călătoriei, făcând ceva fără importanță – ajutând acești doi oameni care, după cum știe el, sunt doar un cuplu obișnuit – face cel mai important lucru pe care ar fi putut să-l realizeze vreodată. Măreția vine sub cel mai umil aspect, acesta fiind însuși mesajul poveștii Crăciunului.”
Faptul că povestea este foarte cunoscută în lume l-a incitat pe regizor. “Cei mai mulți oameni o cunosc întrucâtva, și aceasta este o oportunitate minunată,” spune Reckart. “Bineînțeles, provocarea este aceea că oamenii simt că știu povestea pe care o văd. Dar putem face cea mai mare parte din ea lăsând unele din aceste elemente să aibă loc în afara ecranului și să ne concentrăm pe ceea ce ar putea avea loc în fond, sau să punem întrebări cum ar fi ‘Ce fac cămilele în acel moment?’ Cunoașterea poveștii ne permite să ne îndreptăm către amănunte și să evidențiem alte lucruri care se întâmplă și să spunem povești noi în mijlocul familiarului.”
“Am găsit oportunități pentru amuzament și invenție,” spune Franklin. “Audiența nu vine pentru o expunere documentară sau istorică – vine pentru distracție și creativitate. Cred că am găsit căile de a-i prezenta pe Maria și Iosif ca personaje recognoscibile care râd, se tem, se află în centrul acestei povești uimitoare și care, înainte de toate, sunt oameni.”

DESPRE MUZICĂ
Câștigătoarea Grammy, Mariah Carey, a scris și interpretează piesa de titlu pentru coloana sonoră a filmului Primul Crăciun, care este încărcată și cu muzica unor artiști de top din zilele noastre. “Ce ar fi un film despre Crăciun fără muzică de Crăciun?” spune DeVon Franklin. Coloana sonoră a filmului este o compilație de cântece clasice de Crăciun, vechi și noi, care nu numai că se potrivesc perfect în film, dar creează și cadrul muzical perfect pentru acest sezon.
Cea care impune linia este Mariah Carey. Una din cele mai populare și aplaudate interprete din toate timpurile, cu mai multe Premii Grammy, cu 20 World Music Awards, 11 American Music Awards, 32 Billboard Music Awards, și 18 hit-uri nr. 1 – un record pentru o artistă solo – dragostea lui Carey pentru această sărbătoare este bine-cunoscută și este reflectată de două albume de Crăciun cu cele mai bune vânzări. Pentru “Primul Crăciun,” piesa de titlu a filmului, Carey a colaborat din nou cu Marc Shaiman, un câștigător al premiilor Grammy, Emmy și Tony, ale cărui cinci nominalizări la Oscar® arată nivelul său – incluzând note din cântecele sale originale “A Wink and a Smile” din Sleepless in Seattle și “Blame Canada” din South Park: Bigger, Longer and Uncut. Anterior, Shaiman și Carey au scris și au produs împreună coloanele sonore pentru albumul lui Carey “Merry Christmas II You.” De asemenea, Carey a înregistrat, împreună cu Whitney Houston, “When You Believe,” câștigătorul Academy Award® pentru Cel Mai Bun Cântec Original pentru The Prince of Egypt.
“Mariah Carey este o legendă vie. Acesta a fost motivul pentru care, din prima zi în care am vorbit despre muzică, numele numărul unu a fost Mariah Carey,” continuă Franklin. “Acum puteam să visăm cu toții, dar când Mariah a spus da pentru film, am fost cu toții emoționați și șocați – deși ne-am gândit că ar fi grozav, nu obții întotdeauna prima opțiune. A venit la studio cu Marc Shaiman și le-am arătat câteva scene din film. Ei bine, imediat ce le-am arătat scenele, au intrat într-o cabină cu un pian și au început să scrie. În mai puțin de 48 de ore, Mariah a sunat și a spus, ‘Poți să cobori în studiou? Am terminat cântecul.’ Când l-am auzit, mi-am dat seama că este într-adevăr unul din cele mai bune cântece pe care le-am auzit vreodată pe acest subiect. Și aceasta este puterea lor, a lui Mariah Carey și Marc Shaiman. A fost inspirată de film: încă există speranță, trebuie doar s-o căutăm.”
“Acest cântec te inspiră; îți dă speranță,” spune Franklin. “Nu cred că am auzit vreodată vreun cântec al lui Mariah Carey ca acesta.”
“Cântecul a fost inspirat de modul minunat în care povestea de Crăciun este spusă în film,” spune Carey. “Când am scris acest cântec, m-am gândit la steaua din Bethelhem, dar și la a-ți urma inima, a-ți urma visele.”
“Am iubit Crăciunul de când am fost copil,” continuă Carey, “chiar când nu aveam niciun ban și mama mea împacheta fructe pentru un cadou de Crăciun. Nu era vorba despre cadou – am iubit doar spiritul Crăciunului.”
“Când Mariah Carey intră într-o cameră, știi că a intrat ‘o stea’,” spune Shaiman. “Dar când a venit vremea să scriem împreună cântecul pentru Primul Crăciun, s-a transformat într-o mare compozitoare care are doar intenția de a-și transpune în cuvinte și muzică dragostea pentru Crăciun. Și când cântecul nostru a fost gata, a început să-l cânte cu acea pasiune. Am fost onorat să pot să-i împărtășesc bucuria și să contribui la ea.”
Coloana sonoră este completată cu cântece contemporane celebre de Crăciun. Fifth Harmony s-a alăturat cu “Can You See,” un alt cântec original pentru film. Dintre clasicii Crăciunului, Kirk Franklin cântă o reinterpretare a “We Three Kings,” Casting Crowns interpretează “His Eye Is on the Sparrow,” și Yolanda Adams înregistrează “O Holy Night.”

ALPHA Created with Sketch.

DIN 24 AUGUST 2018 LA CINEMA


DESPRE PRODUCŢIE

O aventură ce are loc în acelaşi peisaj ca şi ultimul Ice Age, ALPHA relatează o poveste uimitoare, din punct de vedere vizual, despre originile celui mai bun prieten al omului. Un tânăr a fost rănit în timp ce participa la prima vânătoare alături de tribul său, iar acum trebuie să se descurce singur în sălbăticie. El încearcă să domesticească un lup singuratic, care a rămas şi el în urma haitei, fiindcă acum amândoi trebuie să înveţe să aibă încredere unul în celălalt, devenind un fel de aliaţi, care vor trebui să înfrunte numeroase pericole şi obstacole pentru a-şi găsi drumul spre semenii lor înainte de venirea iernii. În condiţii aspre şi în faţa unui viitor nesigur, legătura lor ar putea deveni esenţială.

Când două fiinţe nu folosesc aceeaşi limbă, ele vor trebui să se înţeleagă prin acţiunile lor.

Iar acum 20.000 de ani, când primii oameni de pe pământ se luptau să depăşească obstacolele pe termen lung (o eră glaciară care a durat mult timp) sau scurt (supravieţuirea celui mai puternic), chiar şi duşmanii au fost nevoiţi să lege relaţii între ei. Acest lucru a schimbat lumea, generând o afecţiune durabilă care dăinuie până astăzi.

Această legătură specială, între un băiat şi un lup, a condus la o saga/poveste emoţionantă care se numeşte ALPHA. Băiatul de 17 ani, pe nume Keda (Kodi Smit-McPhee, “Let Me In,” “X-Men: The Apocalypse”),este un solutrian, aparţinând unui trib de indivizi Cro-Magnon, care trăia la sfârşitul erei glaciare într-o zonă geografică dintre actuala Franţă şi Spania. Pe vremea aceea o mare parte a Europei era nelocuită fiindcă era acoperită de zăpezi înalte de trei mii de metri. Vânturi îngheţate măturau întinderile de zăpadă, iar iernile durau câte 9 luni. Prădători periculoşi bântuiau întinderile îngheţate în căutare de hrană. Izolarea era extremă, iar legăturile de familie sau comunitate erau esenţiale pentru supravieţuire.


Keda părăseşte siguranţa satului său pentru prima dată, însoţindu-l pe tatăl său, Tau (Jóhannes Haukur Jóhannesson, “Game of Thrones,” “Noah”) şi alţi membri ai tribului la vânătoarea anuală de bizoni, care era esenţială pentru supravieţuirea lor peste iarnă. Keda nu e însă suficient pregătit pentru această misiune, iar spaima care-l stăpâneşte face ca el să fie rănit, iar apoi abandonat de ai săi, care-l credeau mort, la mulţi kilometri depărtare de sat. Keda nu poate să-şi găsească drumul înspre sat din mai multe motive: era rănit, flămând, trebuia să se lupte cu condiţiile de ger ale iernii şi bineînţeles cu prădătorii.

Fiind extrem de vulnerabil, Keda este atacat de o haită de lupi. Apărându-se Keda reuşeşte să-l rănească destul de serios pe lupul Alpha, pe care haita îl abandonează fără milă. Dar în loc să-l ucidă, Keda îl târăşte pe lup până la o peşteră unde cei doi se pot adăposti. El îl îngrijeşte pe lup, iar în izolarea în care se aflau, Keda e nevoit să se bazeze pe compania riscantă şi imprevizibilă a acestui animal sălbatic.
Cu timpul, suspiciunea face loc toleranţei, iar în final, între ei se instalează încrederea. Ei încep să se bazeze unul pe celălalt pentru a supravieţui: vânează, mănâncă, se odihnesc, chiar se joacă împreună. Pe măsură ce parcurg drumul înapoi spre satul lui Keda, legătura dintre ei le vindecă sufletele rănite , iar fiecare devine salvatorul , familia şi mântuirea celuilalt.
Este o poveste despre descoperire şi prietenie, marcată de autenticitate, emoţie şi imagini de o frumuseţe rară; aceasta se numeşte… ALPHA.

Alături de actorul australian Smit-McPhee şi islandezul Jóhannesson se află o întreagă distribuţie internaţională care-i include pe Leonor Varela din Chile, în rolul femeii Shaman, Marcin Kowalczyk din Polonia (“You are God”şi “Hardkor Disco”) în rolul lui Sigma, cel de-al doilea om al tribului, Jens Hultén din Suedia (“M15 Rogue Nation” & “The 100 Year Old Man Who Climbed Out Of The Window and Disappeared”) în rolul lui Xi, liderul Tribului Leului, Natassia Malthe, care este pe jumătate norvegiană în rolul lui Rho, mama lui Keda, Spencer Bogaert din Belgia (“Vincent,” “Labyrinthus”) în rolul lui Kappa, vânătorul novice, Mercedes de la Zerda din Canada în rolul vânătorului Nu şi ultimul, dar nu cel din urmă, Chuck din Cehia, un câine lup ca şi Alpha.
Albert Hughes a regizat şi scris povestea după care Daniele Sebastian Wiedenhaupt a scris scenariul. Din echipa tehnică fac parte operatorul laureat din Austria, Martin Gschlacht (“Goodnight Mommy”), creatoarea de costume nominalizată la Oscar, Sharen Davis (“Dreamgirls,” “Ray”), scenograful John Willett (“Miracle,” “Eight Below”), coordonatorul de efecte vizuale Jeffrey A. Okun (“The Seven Samurai”) şi editorul Sandra Torres Granovsky.


ALPHA este un film produs de Albert Hughes şi Andrew Rona. Guo Guangchang, Louise Rosner şi Stuart M. Besser sunt producătorii executivi.

Filmul este realizat de Columbia Pictures şi Studio 8.


Atât o aventură cât şi o poveste care-ţi merg la suflet despre modul în care omul şi-a găsit cel mai bun prieten al său, ALPHA s-a dezvoltat atunci când dorinţa de a face o poveste care să depăşească barierele lingvistice s-a combinat cu ideea de a dramatiza istoria primilor oameni care au domesticit lupul. Peste ani, când s-a dezvoltat scenariul, aceste idei au condus la conturarea unei povesti universale despre familie, luptă şi prietenie, care a avut loc acum 20.000 de ani.

Lumea arăta altfel pe vremea aceea, dar avea unele elemente pe care i le recunoaştem şi azi. Bărbaţii şi femeile erau Cro-Magnon, dar nu aveau figurile aspre pe care le cunoaştem din pozele lecţiilor de istorie

– ei ştiau să-şi construiască singuri uneltele, creativitatea le era esenţială, iar triburile erau ca un fel de familii, având nişte ierarhii complexe şi bine stabilite. Folosind acelaşi decor şi vechiul motiv al supravieţuirii şi reînnoirii, scenarista Daniele Sebastian Wiedenhaupt şi regizorul Albert Hughes – care îşi imaginaseră o poveste de largă respiraţie despre un băieţel şi prietenia sa cu primul câine al umanităţii – au început scrierea scenariului colaborând permanent pe Skype între Los Angeles, unde locuia Wiedenhaupt, şi Praga, unde se afla căminul familial al lui Hughes. Minunile tehnologiei moderne au contribuit aşadar la redarea unei lumi de mult apuse în termeni ce pot fi înţeleşi de către publicul de astăzi.

Wiedenhaupt relatează, “Am vrut să scriem cea mai universală povestire, o poveste la care ar putea vibra oricine de pe mapamond şi pentru care noi ne-am întors înapoi în timp, la acea cultură primordială, ceea ce ni s-a părut incredibil. Cu cât studiam mai mult, cu atât aflam mai multe lucruri şi ne-am dat seama că aveam din ce să brodăm o tapiserie extrem de complexă şi bogată.”
Cunoscut pentru pregătirea sa detaliată, Hughes studiase o mulţime de lucruri înainte de a o chema la colaborare pe Wiedenhaupt. El o contactase pe Dr. Jill Cook, curatorul departamentului de pre-istorie de la British Museum din Londra (care a devenit consultantul tehnic al acestui film). Ea este specialistă în perioada de acum 40.000-10.000 de ani. “Am fost foarte încântată de idee,” susţine Dr. Cook, “Consider că momentul în care lupii au început să se împrietenească cu oamenii şi să fie integraţi în societatea umană, devenind câini domesticiţi, era un punct bun pentru o astfel de povestire.”

De la Dr. Cook, Hughes a preluat datele arheologice care provin din acea epocă şi din care reies modul cum trăiau Solutrienii, armele pe care le foloseau, tehnica de a face focul şi de a –şi tranşa carnea, de a folosi pieile de animal pentru haine şi de a se împodobi.



Acurateţea era foarte importantă, deşi necesităţile dramei cereau ca unele reguli să fie încălcate. Chiar şi atunci, adevărurile istorice trebuia aplicate: deşi oamenii preistorici au trăit mai degrabă în peşteri sau pe stânci înalte, preferinţa lui Hughes de a filma în structuri de sine stătătoare, a determinat producţia să creeze nişte clădiri rotunde, făcute din oase şi piei de mamut, care erau inspirate din formele vechi de case din Europa centrală, Rusia şi Ucraina.

În definitiv, crede Dr. Cook, o astfel de poveste imaginativă permite spectatorilor să cunoască o versiune mai optimistă a istoriei reale şi să asiste la reînvierea trecutului. “Nu mă deranjează asemenea compromisuri,” susţine ea, “pentru că filmul ne va da o poveste care va prezenta un om ceva mai modern, şi nu un om al cavernelor care e lipsit de emoţii şi sentimente. Aşadar oamenii din film vor fi ca noi, se vor ridica la înălţimea problemelor, se vor gândi la rezolvarea lor, vor avea sentimente, vor simţi dragostea, teama şi tristeţea. Povestea va da publicului o imagine a ceea ce ar fi putut fi viaţa în era glaciară. Eu voi continua să scriu lucrări ştiinţifice pe care le va citi puţină lume, dar o asemenea poveste va atrage publicul, stimulându-i gustul de a veni la Muzeu ca să vadă cum trăiau oamenii preistorici!”

ALPHA a devenit realitate când Hughes a dus proiectul lui Robinov la noul Studio 8. Robinov, care a fost preşedintele Warner Bros. Picture Group, a pus bazele acestui Studio 8 în scopul de a atrage mari realizatori care să facă filme de respiraţie internaţională. Anterior, impresarul lui Hughes, Robinov a lucrat cu regizorul la filmul “The Book of Eli,” iar când i-au căzut ochii pe scenariul filmului ALPHA, s-a văzut imediat potenţialul său de a-i încânta atât pe copii cât şi pe adulţi.

“El s-a îndrăgostit pe loc de el şi l-a cumpărat,” susţine producătorul Andrew Rona, cu care el colaborase de asemenea la “The Book of Eli.” “Totul s-a întâmplat extrem de repede,” El a afirmat, “Vreau să-l fac, iar acesta va fi primul film care se va realiza la Studio 8.” Şi fiindcă el se ţine de cuvânt, acest lucru s-a şi întâmplat.”


ALPHA: INSTINCTELE ANIMALELOR

Esenţial pentru dezvoltarea proiectului ALPHA era să găsim, înainte de distribuirea actorilor, modul cel mai bun de înfăţişare a animalelor, şi în special a lui Alpha, lupul cu care se împrieteneşte Keda pe drumul său spre casă. Realizatorii au înţeles că efectele vizuale trebuia să joace un rol esenţial pentru portretizarea Solutrienilor, sau a modului în care s-au împrietenit Keda şi lupul. Dar Hughes vroia să filmeze în termeni reali cât se putea de mult, să folosească animale adevărate, care să evolueze în condiţii reale. Încărcătura emoţională a filmului depindea de asta.

De îndată ce proiectul şi-a găsit o casă la Studio 8, dresorul de animale Mark Forbes, de la firma Birds & Animals Unlimited, din California, s-a alăturat echipei pentru a găsi soluţii. “Băiatul şi lupul, în călătoria lor, apar într-o mare parte din film,” explică Forbes, “Acest lucru era incredibil de greu de realizat cu un lup adevărat. Ei sunt sperioşi şi dificil de dresat, aşa încât am desfăşurat o muncă de cercetare prin mai multe locuri din lume. Ne-am oprit la un câine lup din Cehia, care seamănă foarte bine cu un lup şi este şi uşor de dresat.”

Câinii lupi au fost creaţi de către armata cehă în anii 1950 şi ei sunt o combinaţie dintre ciobănescul german şi lupul carpatin. Rasa nu e foarte comună, dar ea este recunoscută în Europa şi acceptată în competiţii.

Forbes a avut noroc când l-a depistat în Franţa pe Chuck, un câine lup de 5 ani. “Ei l-au suit în maşină şi l-au dus la competiţiile de câini ca să se obişnuiască cu lumea,” susţine Forbes, “deci el a socializat acolo cu mulţi oameni şi câini, iar asta a însemnat foarte mult pentru noi fiindcă n-o mai luam chiar de la zero.” Ceilalţi câini lupi din haită au venit din Spania şi din Insulele Orkney, care aparţin Scoţiei.

“Lupii nu sunt ceea ce cred oamenii că sunt,” afirmă Forbes. “Ei nu sunt nişte prădători singuratici. Ei sunt animale de haită. Când sunt singuri, ei sunt fricoşi. Cel mai greu lucru pe care trebuie să-l depăşească un lup e să treacă peste temerile sale: platoul de filmare, oameni noi, situaţii noi. O altă dificultate este faptul că un lup nu-şi doreşte să-ţi fie pe plac, ca un câine. Noi am avut nococ cu Chuck, care seamănă cu un lup , dar are şi comportament de câine. Lui îi place să-mi facă mie pe plac.”

Forbes şi-a petrecut 4 luni dresându-l pe Chuck. “După trei săptămâni, aproape peste noapte, Chuck şi-a dat seama că se afla acolo ca să înveţe, şi nu i-a mai fost aşa teamă de oameni,” susţine Forbes. “Din momentul acela el a făcut tot ce i-am cerut, chiar mai mult decât credeam că vom reuşi cu un câine lup.”
Forbes i-a făcut cunoştinţă lui Chuck cu Kodi Smit-McPhee—care-l joacă pe Keda – pentru ca Chuck să se obişnuiască cu Smit-McPhee şi să nu-i mai fie frică. În următoarea etapă trebuia ca

Chuck să devină interesat de actor. După mii de încercări, ei au reuşit să fie legaţi de elementul esenţial al unui animal, mâncarea, iar Chuck a început să gândească la modul: “Kodi ar putea avea ceva bun pentru mine!”

“Kodi s-a antrenat împreună cu Chuck timp de multe săptămâni,” susţine producătorul Andrew Rona, “El trebuia să dezvolte o relaţie durabilă cu câinele. Dacă nu reuşea, atunci n-am mai fi avut filmul, ca într-un film de dragoste în care protagoniştii nu se plac.” Hughes a filmat un test pe care l-a făcut cu cei doi singuri în deşert, iar Smit-McPhee era îmbrăcat în costumaţia din film. „ A fost extraordinar,” susţine Rona. “Atunci am ştiut că putem face filmul.”

Rona îşi aminteşte momentul în care l-a întâlnit pentru prima oară pe Chuck. “Albert şi cu mine am plecat la sediul Birds & Animals Unlimited din California. A fost o experienţă formidabilă pentru că urma să cunosc pe vedeta filmului. El era timid şi se temea de noi. Nu vroia să facă nimic din ceea ce-i ceream. Cu timpul, când s-a obişnuit cu oamenii şi cu platoul de filmare, el a devenit parte din familia noastră. El ne vede şi-şi zice probabil în minte, ‘Hei, ăştia sunt oamenii care fac un film. Hai să mergem şi noi.’ Chuck a devenit un adevărat star. Toată lumea îl iubeşte. Toată lumea vrea să fie cu el. E ca şi când ai avea în faţa ochilor un actor care s-a maturizat şi a început să aibă încredere în el însuşi. El face acum tot ceea ce –i cere Mark să facă, iar asta e o realizare excepţională.”

Hughes conchide: “Fără Mark Forbes şi Chuck, filmul nostru n-ar exista.”

Dar Forbes trebuia să menţină această relaţie la un nivel la care Chuck să nu devină prea câine. “Fiindcă el trebuia să fie mai mult lup. Un lup e învăţat să trăiască într-o haită, iar vânătoarea ar fi de zece ori mai eficientă decât dacă lupul ar fi singur. Din acest motiv cred că e adevărată ideea conform căreia pentru a supravieţui, lupul trebuie să creeze o legătură de simbioză cu omul. Chiar despre asta e vorba în povestea noastră. Amândoi îşi dau seama că nu au altă şansă decât aceea de a rămâne împreună. De aceea am menţinut între ei o răceală, o oarecare tensiune în unele dintre secvenţe.”

Forbes continuă, “Dar în final între om şi lup se creează o legătură incredibilă, care conduce la întemeierea unei relaţii care durează şi astăzi. Cred că aşa s-ar fi putut întâmpla evenimentele din poveste şi aceasta e esenţa filmului.”

ALPHA: ELEMENTUL UMAN

Jeff Robinov considera că dacă ar fi distribuit rolurile unor vedete, aceasta ar fi distras atenţia publicului de la povestire şi de la lumea pe care realizatorii voiau s-o facă cât mai realistă. De aceea realizatorii au hotărât ca distribuţia să fie cu actori din toată lumea, un „trib” de actori talentaţi, pentru care engleza ca limbă maternă nu trebuia să fie condiţia esenţială.

Distribuirea lui Keda era de o importanţă vitală, pentru că el este singurul personaj uman care se află pe ecran mai tot timpul, iar trăirile lui emoţionale trec de la neîncredere şi până la prietenie greu câştigată. “Am avut noroc cu Sarah Halley Finn, care este un director de casting extraordinar,” afirmă Rona. “Ea l-a ales pe Kodi din primii actori veniţi la casting. Totul s-a întâmplat aşa de repede ca-ntr-o magie.”

Kodi Smit-McPhee apreciază un scenariu dacă la prima lectură reuşeşte să-i atingă inima şi sentimentele. “Am lucrat la mai multe poveşti moderne, dar aşteptam de mult o poveste despre pământ şi mama natură” susţine actorul australian. Smit-McPhee, care la vârsta de 20 de ani este deja un actor cu experienţă, şi-a parcurs etapa de maturizare pe ecran şi pe platourile de filmare. “Întotdeauna mă regăsesc în personajele pe care le joc,” afirmă el. “De obicei ele sunt vulnerabile pentru că abia acum se maturizează, dar în final ele se transformă, iar în acest film transformarea e formidabilă.”

“Când îl vezi pe Kodi pe monitor,” spune Mercedes de la Zerda, care interpretează rolul unui vânător, “poţi observa cât e de subtil, iar asta de lasă cu gura căscată. El e singur în două treimi din film. A avea talentul de a comunica atât de multe doar prin limbajul trupului şi de a exprima trăirile interioare fără dialog este o realizare foarte importantă a lui.”

“Kodi este un actor extrem de talentat de la natură,” susţine Hughes. “Instinctele lui sunt foarte mature, iar atunci când joacă, el nu e de loc artificial. Jocul lui are o sorginte emoţională. Aş spune că-i depăşeşte pe mulţi de vârsta lui. Iar când îl văd în prim-plan, ‘Dumnezeule, dar băiatul acesta e cu adevărat special!’”

Tatăl lui Keda este Tau, un bărbat hotărât să-şi înveţe băiatul să devină un luptător şi vânător neînfricat; el se teme totuşi în legătură cu supravieţuirea fiului său.



Realizatorii l-au distribuit în acest rol pe actorul islandez Jóhannes Haukur Jóhannesson, în care Hughes a văzut vulnerabilitatea unui tată. “El este un dur,” spune Hughes, “dar inima lui e cea care m-a cucerit.”

Jóhannesson a corespuns esenţei scenariului legată de relaţiile dintre vietăţi , fie ele tată şi fiu, sau un băiat şi un animal. El se aştepta să înveţe multe lucrând la acest film – despre oamenii preistorici, despre felul cum arăta lumea acum zeci de mii de ani – dar el a fost surprins să înveţe foarte mult de la distribuţia internaţională a filmului.
“Lucrând cot la cot cu oameni din toată lumea este întotdeauna emoţionant,” susţine Jóhannesson “Pe platouri am avut oameni din Australia, Islanda, Suedia, Polonia, Belgia, Chile, Bolivia. Am avut de asemenea americani şi canadieni. Ceea ce m-a surprins a fost faptul că iniţial am avut impresia că oamenii vor fi foarte diferiţi, dar de fapt nu a fost aşa. Toţi aceşti oameni din diferite părţi ale lumii sunt în general aceiaşi. Ei sunt tot oameni. Aceasta e una dintre experienţele din care am avut de învăţat.”

ALPHA: CUVINTE NOI, LUME VECHE

Limba din ALPHA constituie de asemenea o dimensiune specială a filmului. Unii dintre actori s-au trezit învăţând Cro-Magnon 101, iar alţii trebuia să-şi gândească personajele sau să-şi comunice sentimentele fără cuvinte.
“Scenariul a fost prevăzut cu foarte puţine dialoguri,” spune producătorul Andrew Rona, “iar aceasta a fost o decizie conştientă a lui Albert, deoarece el vroia ca jocul actorilor să atingă nivelul emoţional. Acestea fiind spuse, noi a trebuit să creăm o limbă nouă, limba Cro-Magnon. Nu există nici un izvor istoric care să vorbească despre această limbă. Nu se ştie cum arăta. Singurele lucruri pe care le avem legate de aceşti oameni preistorici sunt fosilele şi fragmentele de oase.”

Rona continuă, “Ne-am adresat unei instituţii numite Language Creation Society, LCS. Aceasta e formată dintr-un grup de oameni care creează limbi. Ei au creat limbi pentru filmele “Game of Thrones,” “Avatar,” şi Kryptoniana pentru “Superman.” Cea din urmă a fost creată de Christine Schreyer, un profesor de antropologie, care-şi are sediul în Canada. I-am trimis scenariul, iar ea şi-a suflecat mânecile şi s-a apucat de lucru. Ea s-a inspirat din cele mai vechi limbi cunoscute, a studiat originile limbilor pe care le cunoaştem.”



Schreyer (consultanta lingvistică a filmului) afirmă că subiectul lasă loc interpretărilor. “În timp ce unii savanţi consideră că oamenii de Cro-Magnons (sau Homo Sapiens-ul modern) vorbeau o limbă în era paleolitică,” relatează Schreyer, “puţini sunt cei care s-ar fi referit la sonoritatea acestei limbi, întrucât este foarte dificil să-ţi imaginezi cum arătau limbile vorbite cu zeci de mii de ani în urmă.”

Schreyer a studiat trei “proto"- limbi apropiate ca perioadă şi ca arie geografică. Proto-limbile sunt reconstrucţii lingvistice estimate, bazate pe familiile limbilor actuale de pe Terra. Toate cele trei limbi aveau o sonoritate similară, iar ea le-a folosit pentru a crea sistemul de sunete şi propoziţii al limbii Cro-Magnon.
Una dintre ele, Proto-Dene-Caucaziana, datează din anii 20.000 – 25.000 înaintea erei noastre, adică din era glaciară şi a fost folosită în zonele de refugiu din nordul Americii.

După trei luni şi jumătate de lucru, Schreyer a creat o limbă funcţională cu un vocabular de vreo 1500 de cuvinte. Ea a pregătit pentru actori un material privind limba Cro-Magnon 101, care conţinea o listă a pronunţiei cuvintelor, bazată pe alfabetul fonetic internaţional, descrieri ale sunetelor şi înregistrări audio.
“Le-am dat replicile scrise în engleză cu traducerea lor în Cro-Magnon,” relatează ea. “ Le-am ataşat şi înţelesul fiecărui cuvânt, pentru că şi ordinea cuvintelor e diferită. Subiectul e pe primul loc, iar apoi urmează complementul şi verbul. Actorii trebuia să ştie ordinea cuvintelor pentru a şti pe care să-l accentueze.”
Actorul suedez Jens Hultén este liderul Tribului Leu, iar el vorbeşte un dialect Cro-Magnon creat de Schreyer pentru film. “La început nu a fost uşor de învăţat,” recunoaşte el. “N-aveai cu ce s-o compari. Când îţi vorbesc acum, folosesc limbajul actual al trupului, dau din cap şi aşa mai departe. Ei nu făceau asta. Cea mai mare provocare era să nu cădem în gesturile obişnuite ale omului modern, cum ar fi să stai cu mâinile în şold, sau să te rezemi de un copac. Trebuia găsite alte gesturi, iar gesturile să exprime fiecare câte ceva.”
Replicile lui Smit-McPhee, în rolul luis Keda erau presărate de-a lungul scenariului, dar Jóhannesson, tatăl lui Keda, s-a trezit că el are cea mai mare parte din exprimarea vorbită. “Tau are multe replici de spus pentru că el este ca un profesor,” susţine Jóhannesson. Din fericire, actorul este artist la Teatrul Naţional al Islandei şi vorbeşte patru limbi, aşa încât era cel mai bine pregătit dintre toţi.


De asemenea el ştia unele dintre sunetele pe care vorbitorii de engleză le consideră ciudate, fiindcă ele provin din daneză şi islandeză.

“Christine a lucrat cu noi,” povesteşte Jóhannesson. “Aveam totul în scriere fonetică. Ea ne-a învăţat cum să citim un alfabet fonetic. Textul pe care l-am primit era scris fonetic, care era subliniat acolo unde trebuia să punem accentul, iar ca să-l citim ne lua foarte mult timp. Am încercat la început să învăţ textul scris fonetic, dar acest lucru s-a dovedit imposibil pentru că era prea mult de memorat. Datorită faptului că ea construise o limbă adevărată, ea avea reguli şi avea un sens, aşa că a trebuit să învăţ mai întâi cuvintele. Îmi petreceam multe ore învăţându-le, dar după ce reuşeam mă simţeam atât de bine.”
În ceea ce priveşte limba, Jóhannesson descrie o zi memorabilă când Smit-McPhee era pe platou şi filma o secvenţă în care nu se afla şi Jóhannesson. “Kodi vorbea , iar eu am înţeles ceea ce a spus!” afirmă actorul cu emoţie. “Simţi o mare emoţie când reuşeşti, dar la început, când am văzut replicile pentru prima oară, mi s-a părut copleşitor, m-am speriat. Când înveţi nişte replici obişnuite, acesta e primul lucru pe care-l faci. Înveţi replicile şi apoi te gândeşti cum trebuie spuse şi cum trebuie să arate secvenţa, sau care va tonul când le vei pronunţa. Desigur că învăţarea replicilor este o treabă obositoare, dar în cazul acestei limbi necunoscute e chiar un lucru extrem de greu de realizat.”

ALPHA: TABĂRA CRO-MAGNON

Limba era doar o parte din ceea ce trebuia învăţat. În săptămâna dinaintea filmărilor, actorii au mers într-o tabără Solutriană, condusă de Karl Lee, un arheolog britanic, care s-a specializat în crearea armelor şi uneltelor pe care le foloseau oamenii care au trăit acum 20.000 de ani în urmă. Aşadar el poate realiza replici ale diferitelor unelte din Paleolithic şi până în epoca bronzului.

Lee a făcut unelte din piatră şi vârfuri de suliţă pentru filmare, iar acum le arăta actorilor cum se fac. Lee afirmă, “Aceasta e epoca mea. M-am specializat în paleoliticul târziu, de după epoca de piatră. Când ajungem la Solutrieni, avem de a face cu o cultură sofisticată. Nu trebuie să te uiţi decât la unelte ca să-ţi dai seama de asta. Acum ei se străduiesc să facă un vârf de suliţă solutriană. Sunt foarte greu de făcut.”


Lee nu mai lucrase cu actori, aşa încât nu ştia la ce să se aştepte. “M-am gândit că n-o să le placă să-ţi murdărească mâinile,” spune el, “dar ei şi-au suflecat mânecile şi s-au apucat de treabă. Am învăţat să facem focul prin fricţiune. Ei au construit suliţe şi capete de suliţă şi au exersat aruncarea suliţei. Kodi are talente naturale în aceste privinţe, aşa că dacă se lasă de actorie, m-aş bucura să-l am ca ucenic. A făcut treabă foarte bună pentru că este răbdător şi metodic.”

Jóhannes Haukur Jóhannesson susţine că: “Ideea iniţială era ca noi să dormim o noapte sau două sub cerul liber şi să ne descurcăm de unii singuri în sălbăticie, ceea ce eu n-aş face din proprie iniţiativă. Ei bine o facem şi pe asta, dar apoi producătorii s-au gândit : ‘Ce ne facem dacă actorii se îmbolnăvesc şi nu mai putem filma?’ Aşa că până la urmă am dormit tot înăuntru! Organizatorii taberei ne-au făcut să înţelegem prin câte trebuia să treacă un om ca să obţină strictul necesar pentru a supravieţui.”

Actorii distribuţiei se întâlneau pentru prima oară, aşa că pe lângă activităţile pe care le-au învăţat, s-au şi obişnuit unii cu alţii. Marcin Kowalczyk, care-l interpretează pe Sigma, adjunctul lui Tau a afirmat: “Am apreciat faptul că am putut să-mi pregătesc rolul şi în special faptul că am avut un răstimp pentru a ne consolida „tribul” şi relaţiile necesare pentru a juca şi acţiona împreună. E bine ca grupul să aibă o relaţie adevărată de cooperare. E mult mai uşor să lucrezi când ai încredere în cel de lângă tine.”

ALPHA: O PRIVIRE ÎN TRECUT

Distribuţia provenind din toate colţurile lumii, realizatorii au avut de lucru pentru a o face să pară omogenă şi cu aceeaşi provenienţă. Hughes a lucrat cu echipa de machiaj şi de coafură pentru a adapta alura fiecăruia la numitorul comun şi a găsi tonurile de culoare potrivite pentru pielea celor din trib.

Designerul de costume Sharen Davis îl cunoştea pe Hughes de pe vremea când lucraseră împreună la “The Book of Eli.” “Albert avea cea mai bună carte de studiu,” spune ea, “şi el realizase nişte ilustraţii. Ele erau moderne, dar aveau aspectul necesar. Apoi, el le-a dat echipei şi actorilor filme şi cărţi despre solutrieni, pentru aşi pregăti rolurile. Noi am fost şocaţi să observăm cât erau de avansaţi aceşti oameni. Ei avea până şi ace, cu care-şi coseau hainele, ca să le ţină cald.”

Dr. Jill Cook a pus la dispoziţia departamentului de costume toate studiile sale, care s-au dovedit a fi inestimabile. Davis remarcă: “A fost incredibil. Pentru mine, cel mai valoros lucru pe care l-a spus a fost: ‘Dacă nu avem dovezi cu privire la existenţa lor, atunci nimeni nu ştie dacă au existat sau nu, aşa încât mergeţi înainte cu curaj.’ Ea găsise dovada că



oamenii aceia ştiau să coasă pentru că îşi acopereau corpul cu piei de animal, cu blana spre interior şi pielea în afară, ca să le ţină de cald. Ei se împodobeau cu bijuterii, iar acestea erau folosite la schimb. Ei îşi îngrijeau părul şi-şi vopseau faţa. Îşi făceau singuri mocasinii, iar aceasta era o operaţiune migăloasă pentru că trebuia să coase totul de mână.”
Pentru Dr. Cook, oportunitatea de a-i urmări la lucru pe cei din echipa lui Davis era o experienţă fascinantă – era dovada că filmele au abilitatea de a prezenta o lume de mult dispărută. “Faptul că le puteai vedea armele, costumele fantastice, pieile de wolverin şi ren transformate în haine extraordinare, straiele şi podoabele femeii Shaman şi punguţele în care vânătorii îşi duceau amnarul şi acul cu aţa, toate acestea vorbeau despre un stil de viaţă pe care nu l-am mai văzut decât în cărţi.”

Davis spune că: “Aveam aproape 30 de oameni care lucrau în atelierul de costume. Angajaserăm un marochiner profesionist de mocasini, care avea o echipă de trei oameni. Mai aveam un bijutier, cu o echipă de cinci lucrători. Mai aveam şi trei croitori care croiau şi ţeseau pieile şi blănurile. Se făcea întâi un model, după care se foloseau tăieturi din piele de căprioară şi bizon din care se realiza costumul. Apoi se decidea cum să arate gluga şi dacă să-i adăugăm mărgele sau pietre naturale. Era un proces destul de laborios având în vedere faptul că distribuţia era destul de numeroasă.”

În ceea ce priveşte pieile şi blănurile, Davis a folosit o mulţime de blană artificială, pentru că spunea ea, „cade mai bine. Interiorul hainelor este tot sintetic ca să ţină mai bine pieile naturale, care nu sunt aşa de scorţoase. Ele nu sunt tratate şi încep să se destrame. Aveam un atelier în care materialele sintetice căpătau aspectul de piele şi blană naturală de bizon.”

După ce au recreat atâtea haine, Davis a venit cu o idee vizavi de oamenii preistorici. “Eu cred că ţesutul făcea parte din preocupările zilnice ale populaţiei Solutriene pentru că ei aveau mâinile bătătorite şi înţepate. Ei făceau nişte cusături speciale care sigilau mai bine pieile, ca să nu intre frigul şi vântul.”
O altă provocare, spune Davis, era aceea de a crea o imagine individualizată pentru fiecare membru al tribului. Davis explică: “Toate hainele erau din piei şi blănuri, dar care dintre ele era de conducător al tribului? Şi ce fel de haine purtau tinerii? Trebuia să distingi un luptător după îmbrăcăminte! În plus, aveam trei triburi care trebuia oarecum diferenţiate după haine, dar nu prea mult fiindcă ele erau triburi prietene.”

Costumele erau incredibil de grele, unele cântărind câte 13 kg. Actorii oboseau cărându-le în spinare. Deşi erau călduroase şi tocmai bune pentru gerul lunii februarie, costumele deveneau şi mai grele când ploua la Vancouver, iar dacă se încălzea în unele zile la Alberta, actorii se mişcau ca într-o saună.
“Costumele contează foarte mult,” susţine Mercedes de la Zerda, care o interpretează pe Nu, una dintre participantele la vânători. “Deîndată ce le pui pe tine, te comporţi altfel. În timp ce mă îmbrac, studiez toate piesele care compun costumul şi au fost create pentru fiecare în parte, brâu împodobit cu dinţi de animale, podoabe de gât cu mărgele şi pietre. Eu am una care are un os de mandibulă. Mă întreb ce a impresionat-o pe Nu la acea vânătoare, de a hotărât să poarte acel os, sau acea piatră la gât?”

Cel mai frumos costum era cel al preotesei Shaman, care se diferenţia vizibil prin podoabele de pe cap şi penele din pelerină. “Garderoba este adaptată personajului,” spune actriţa chiliană Leonor Varela, care interpretează rolul. “Podoaba pe care o port pe cap este parcă din altă lume. Când am încercat toaletele m-am simţit de parcă jumătate din timpul realizării costumelor îmi fusese alocat mie. Am o secvenţă în sat, unde eu binecuvântez pe vânători. A fost magică, deşi eu nu trebuia decât să exist în acel loc.”



ALPHA: LOCURI STRĂVECHI, LOCAŢII REALE, MAGIA FILMULUI

Filmările au avut loc în Canada, în zona Vancouver. B.C., şi în preeria şi mlaştinile din sudul Albertei, care aveau nişte apusuri de soare de-a dreptul magnifice, aproape ireale. Am mai avut filmări în Los Angeles şi Apple Valley, California şi partea estică a Islandei.
Filmele realizate de Hughues sunt renumite pentru imaginile lor de neuitat, iar ALPHA i-a dat posibilitatea de a-şi lărgi paleta cinematografică şi mai mult. În procesul de pregătire, Hughes a creat o listă de 400 de pagini cu datele filmărilor, iar pentru a străbate acest lung drum vizual, l-a ales ca însoţitor pe un tânăr operator austriac, Martin Gschlacht, căruia îi văzuse lucrările la Cameraimage, un festival de film dedicat imaginii. Gschlacht, care a câştigat premiul European Film Award în 2015, a fost de acord să lucreze la proiect chiar înainte de a citi scenariul. Obişnuit cu iernile aspre din Austria, el n-a fost de loc stânjenit de vremea imprevizibilă de afară.

“Trebuie să te împrieteneşti întotdeauna cu natura şi vremea,” susţine Gschlacht despre filmările din locaţiile neprietenoase. “Nu există vreme rea. Trebuie doar să ştii cum să o abordezi. Trebuie să analizezi cu precizie lumina, momentul zilei, să găseşti unghiul corect de filmare şi să ştii ce secvenţă trebuie să filmezi şi când. Dar cea mai mare provocare este să găseşti cea mai potrivită perspectivă şi cea mai bună lumină. De aceea trebuie să te duci la locul respectiv dis de dimineaţă, având toate sculele la tine pentru a măsura aceste elemente. Trebuie să te gândeşti la feţe, oameni şi fundal … asta trebuie să faci. E o provocare foarte plăcută.”

Gschlacht descrie proiectul ALPHA ca pe un “imens scenariu vizual. Aproape că nu există dialog. Are multă atmosferă, peisaje, iar eu ştiind că pentru Albert’ este importantă lumina şi crearea unei atmosfere speciale, m-am gândit că filmul acesta va constitui o călătorie vizuală fantastică.”

Pentru Hughes, natura devine cel de-al treilea personaj principal al filmului. Satul solutrienilor a fost construit pe un promontoriu cu perspectivă asupra Bow River, cu văi abrupte pline de iarbă ce conduc până jos, la râul care trece printr-un canion adânc. Era un peisaj frumos în sine, dar el a fost augmentat de nişte efecte vizuale ce conţineau imagini ale munţilor Patagoniei.
Cele şapte colibe ale satului au fost construite în Vancouver, folosind piei şi oase de mamut, dar după o serie de ploi şi furtuni, ele au trebuit reasamblate. Oasele de mamut au fost create după un print 3D. Echipa pentru decoraţiuni a trebuit să construiască sute de astfel de oase, din siliciu.
În ceea ce priveşte coliba preotesei Shaman, Leonor Varela o descrie astfel: “Coliba avea întotdeauna un foc în centrul ei ca să asigure căldura şi lumina. În acoperiş exista un horn de fum făcut din oase şi fildeşi. Ele erau susţinute cu ajutorul unor frânghii. În interior se găseau o mulţime de lucruri de la podoabe, la vase de gătit, pietre pe care oamenii puteau să stea şi blănuri întinse pe jos, unde puteau dormi. Pe piei se pot vedea desenate scene de vânătoare sau imagini din natură.”

Imaginea satului noaptea e de vis. În timp ce flăcările focului se ridică spre horn împrăştiind lumină, sătenii stau pe pietre în jurul vetrei. Aici preoteasa Shaman îi binecuvântează pe vânători înainte de plecare. “Albert mi-a spus: ‘Vrei să cânţi?, explică Varela. “Eu i-am răspuns: ‘Sigur că vreau cu incantaţii. Să văd ce găsesc.’ Albert mi-a dat nişte înregistrări muzicale să le ascult înainte de filmare , iar eu am creat acel sunet gutural, care parcă venea de nicăieri. Nu aveam idee de unde venea. A fost o pură improvizaţie şi i-am mulţumit lui Albert pentru acel moment.” Când alţi membri ai distribuţiei au vorbit despre momentele care le-au plăcut şi li s-au părut realiste, au menţionat tot momente din jurul acestui decor al satului.

ALPHA a avut şi filmări la Dinosaur Park, un sit aflat sub egida UNESCO World Heritage, unde fuseseră găsite 150 de schelete complete de dinozauri din perioada cretacică, de acum 75 de milioane de ani. Geologia şi culorile Parcului Dinozaurilor sunt atât de stranii încât ar putea fi confundate cu un efect special. “Am avut acces într-un loc care arată ca şi când nu ar fi fost atins de trecerea timpului,” spune producătorul Andrew Rona. “Îţi ia respiraţia. Oriunde te-ai îndrepta, calci pe oase şi pe fosile, care sunt acolo de milioane de ani.”

Administratorii locaţiei au pus pe jos covoraşe de cauciuc pe unde se putea călca, pentru a minimaliza daunele asupra acestor vestigii ale trecutului. Producţia s-a străduit să termine cât mai repede filmările înainte de venirea ploilor şi apoi a zăpezii de aprilie, care au căzut peste Dinosaur Park. În Alberta, s-au realizat filmări la Siksita Nation (Blackfoot) land şi în Drumheller. Fiecare dintre aceste locaţii au contribuit cu o componentă specială la peisajul creat în filmele Ice Age.

La Vancouver, o fostă zonă industrială dezafectată a fost folosită pentru amenajarea exterioarelor. S-au folosit panouri albastre uriaşe şi multă zăpadă artificială pentru peisajul sălbatic al povestirii.

“Efectiv, noi am creat o mulţime de decoruri şi locaţii în doar două spaţii,” susţine scenograful Terry Lewis, “şi doar prin reconfigurarea spaţiilor sau mutarea obiectelor din cadru, amenajarea unor coridoare înguste prin care alergau oamenii şi unde animalele interacţionau cu oamenii. În fiecare seară, când echipa se retrăgea spunând: ‘Mulţumim, bună seara,’ echipa de construcţii se repezea să pregătească locaţia pentru filmările de a doua zi.”

Scenograful John Willett afirmă: “Scoteam toate lucrurile de acolo şi apoi rearanjam totul şi adăugam copaci, ca să creăm alt decor.”

Albert Hughes recunoaşte că ALPHA le-a pus probleme în acest sens: “E foarte greu să reproduci acum peisajul din era glaciară.” Ar trebui să fie ceva între Siberia, Islanda, Polul Nord şi poate Noua Zeelandă. Nu există niciun loc pe Pământ care să arate ca-n era glaciară, aşa că a trebuit să creăm totul pe terenurile de lângă Vancouver, sau într-o locaţie reală din Alberta. Trebuie să pui mai multe elemente laolaltă pentru a crea decorul specific al filmului. De aceea am ales Alberta, care are câmpii întinse care seamănă cu tundra şi cu Europa preistorică, fiind un decor extrem de realist pentru un film Ice Age.”

Cu ajutorul efectelor vizuale, coordonatorul A. Okun a adăugat în film atât imagini cu un cer creat cât şi cu unul filmat. “Fiecare dintre ele are rolul său,” susţine Okun, “pentru a sublinia firul emoţional al filmului.”

Producătorul Andrew Rona observă că ALPHA este un exemplu strălucit al modului în care tehnologia se combină cu viaţa reală pentru a crea o experienţă cinematografică unică. “Avem efecte vizuale, unde nu te aştepţi, şi mai avem şi filmări reale despre care spectatorii vor crede că sunt efecte vizuale,” susţine Rona. “Am filmat locuri frumoase în Alberta, dar lor li se adaugă, în faza de post-producţie, nuanţe noi. Am avut şi o unitate în Islanda, şi una în Africa. Filmul va folosi un amalgam al imaginilor surprinse în locuri diferite ale globului. N-am fi putut realiza acest film fără ajutorul tehnologiei, dar nici fără filmările exterioare reale.”

În final, toţi cei care au contribuit la realizarea filmului au înţeles că, în ciuda muncii grele depuse pentru a reedita o lume preistorică, gândul că publicul se va strânge într-o sală de cinema şi va fi transportat, de către un băiat şi un lup, într-o altă lume, reprezintă o experienţă care realmente a meritat efortul.

“Ţelul nostru a fost să evadăm din această lume,” susţine Hughes. “Este aproape ca o poveste spusă la focul de tabără de pe vremuri. Poveştile spuse în jurul focului reprezintă o poveste a comunităţii. Pentru asta merg spectatorii la cinema. Oamenii râd şi plâng împreună, te afli într-o cameră cu oameni total necunoscuţi, dar treci prin aceeaşi experienţă.”

Iar ALPHA povesteşte despre o prietenie neobişnuită care a schimbat istoria şi a respins ideea că forţa ar trebui să genereze agresiune. “Ceea ce oamenii credeau că e o slăbiciune, a devenit o forţă,” spune Hughes despre tânărul vânător Keda. “Dacă el nu s-ar fi ataşat de lup, nici animalul nu l-ar fi ajutat să supravieţuiască. Ei aveau nevoie unul de celălalt şi au putut să meargă împreună pe acest drum.”

Producătorul Andrew Rona speră ca publicul să se simtă bine vizionând acest film, dar totodată să se simtă incitat de ideile pe care le transmite. “Cred că va fi o călătorie emoţionantă pentru spectatori, dar filmul va fi şi o lecţie din care vor avea de învăţat. E minunat să poţi realiza un film care să fie atât incitant cât şi distractiv, dar care te face să te gândeşti de unde vii, cine eşti, de ce trebuie să inter-relaţionezi cu cei din jurul tău. E şi distractiv, dar are şi un substrat pe care oamenii nu-l vor uita.”




Copyright © 2012 - 2018 InterComFilm. Toate drepturile rezervate

Pagină web realizată de EyeProduct