FILME 2015

ÎNAINTE DE CRĂCIUN

ÎNAINTE DE CRĂCIUN

Stacks Image 399
ÎNAINTE DE CRĂCIUN
ÎNAINTE DE CRĂCIUN Created with Sketch.

DIN 11 DECEMBRIE 2015 LA CINEMA

De Crăciun, Ethan (Joseph Gordon-Levitt), Isaac (Seth Rogen) şi Chris (Anthony Mackie) aveau o înţelegere – ei trebuia să petreacă noaptea de Ajun împreună.
Iar asta se întâmpla fără greş în fiecare an şi devenise o tradiţie a ultimului deceniu. Era o noapte a dezmăţului şi a încălcării regulilor. Dar anul acesta va fi ultimul când ei vor mai respecta tradiţia, pentru că, la încheierea nopţii, cei trei prieteni nu vor mai fi nişte destrăbălaţi, ci vor deveni cei trei înţelepţi.

Rogen consideră că era important ca filmul să se petreacă de Crăciun. “La început am vrut să facem un film despre nişte tineri care petrec cam mult de Crăciun, distrându-se şi stârnind râsul celorlalţi,” spune el. “Ulterior, ne-am dat seama că sărbătoarea Crăciunului are o încărcătură emoţională care nu trebuie ratată, ci mai degrabă dezvoltată. De ce să nu ne bucurăm de asta?”

SCENOGRAFIA ŞI PRODUCŢIA
Unul dintre partenerii esenţiali ai lui Levine pentru filmul acesta a fost scenografa Annie Spitz, cu care a lucrat şi pentru filmele The Wackness şi 50/50.
Cea mai mare provocare a lui Spitz pentru actualul film a fost să realizeze Nutcracka Ball. “Trebuia să fie o petrecere la care ei doriseră întotdeauna să meargă – dar care să fie specifică pentru New York,” afirmă producătorul James Weaver. “Vroiam să realizăm cea mai grozavă petrecere de Crăciun din New York, la care să participe cei mai haioşi invitaţi.”
Existau nenumărate locaţii în care puteam organiza „petrecerea petrecerilor”. “Planul iniţial era să amenajăm un tunel abandonat de metrou, care însă s-a dovedit a fi un loc periculos,” spune Levine. “Apoi am vizionat un fort vechi de pe malul râului Hudson. Dar până la urmă ne-am hotărât să folosim un spaţiu din Greenpoint, o fabrică renovată care găzduieşte acum nunţi şi alte evenimente.”
Având locaţia, realizatorii trebuia acum să stabilească scenografia strălucitoare a filmului. Şi aveau de unde alege: “Am studiat decoruri de genul Burning Man, Coachella, sau Mad Max,” povesteşte Levine. Dar trebuia să se gândească la scopul acestui loc. “Aveam nevoie să fie ceva clar delimitat, un loc unde urma să evolueze Miley. Aveam de asemenea o mulţime de parametri logistici, care puteau fi de ajutor.”
“Înainte de filmări, am studiat o mulţime de lucruri legate de luminile de Crăciun,” spune Spitz. “În locaţia aleasă aveam o alee lungă şi mă gândeam să facem ceva deosebit pe toată lungimea ei. Am văzut un sistem de iluminare de Crăciun în forma unui tunel şi m-am gândit ca aşa ceva ar fi perfect. Acesta va oferi o intrare extrem de dramatică pentru petrecerea noastră.”
“Am construit tunelul pe alee şi l-am drapat cu multe şiruri de luminiţe,” continuă Spitz. “Apoi Jonathan a venit cu ideea de a transfera o parte din petrecere într-un tren. Asta a cam complicat lucrurile, fiindcă noi deja construiserăm tunelul, aşa că trebuia să găsim un tren care să încapă în tunel, dar care să poată duce trei oameni. Din fericire am găsit un astfel de trenuleţ şi l-am folosit.”
“Ne-am gândit că amenajarea intrării fabuloase va spori efectul de sărbătoare,” spune Levine. “Asta era ceva grozav – să treci printr-o zonă cu podoabe şi delicatese de Crăciun, apoi printr-un tunel de lumini şi să ajungi pe un tărâm alb, de zăpadă, în care să troneze un Moş Crăciun gigantic.”
Moş Crăciun este înalt de 6 metri (obţinut de la cineva care a vrut să-şi întreacă toţi vecinii cu decoraţiile sale de Crăciun). Tot acolo există şi un glob de mărimea unui om, în care ninge, şi care a fost construit pe comandă de o firmă care se ocupă chiar cu construirea acestor globuri.
În spatele camerei de filmat s-a aflat directorul de imagine Brandon Trost. De când l-au cunoscut, Rogen şi Goldberg au apelat la el ori de câte ori au avut nevoie de o imagine mai puţin convenţională pentru comediile lor: el a creat vibraţia apocaliptică din This is the End şi a dat filmului The Interview aspectul de thriller. Fiind recomandat de Rogen şi Goldberg, şi de propriile sale creaţii, el a fost solicitat pentru a realiza imaginea filmului Neighbors, în care a jucat Rogen, în regia lui Nicholas Stoller, iar Levine l-a ales pentru imaginea din filmul său actual, Înainte de Crăciun.
Designerul de costume, Melissa Toth a trebuit să aleagă puloverele pe care le poartă băieţii de-a lungul întregului film. “Ideea cu puloverele figura în film încă de la primele schiţe ale proiectului,” spune Levine. “În timp ce scriam scenariul m-am plimbat la un moment dat prin Manhattan, unde am văzut un pulover caraghios de Crăciun. Atunci m-am gândit că aceasta e exact perioada în care oamenii se îmbracă caraghios şi se duc la petreceri. Melissa şi cu mine ne trimiteam unul altuia ideile care ne veneau şi atunci am văzut puloverul pe un Moş Crăciun negru. Ne întrebam dacă nu am mers cumva prea departe, dar Seth a spus chiar că ar vrea să arboreze o stea evreiască. Ideea a devenit din ce în ce mai hazlie pentru că toţi am început să venim cu fel de fel de pulovere pe care băieţii urmau să le poarte în secvenţele-amintire. Cred că am încercat vreo sută de pulovere.”
În secvenţele exterioare, pentru a face ca vara să pară iarnă, Trost a pus coşuri de fum pe toate blocurile, realizatorii au udat pavajul şi au aşezat din loc în loc acele “dâmburi de zăpadă,” relatează Levine. Totul a mers bine până la urmă. “Uitându-mă la film acum, nu-mi mai amintesc care erau secvenţele filmate în ianuarie şi care erau cele filmate în august,” exclamă regizorul.



Comunicat de presa


Copyright © 2012 - 2018 InterComFilm. Toate drepturile rezervate

Pagină web realizată de EyeProduct