FILME 2018

LA CINEMA DIN 9 NOIEMBRIE 2018

Poate LISBETH SALANDER (Claire Foy) nu are nevoie de lume, dar lumea are nevoie de Lisbeth Salander. 

Felul cum arată. Tatuajul. Abilităţile. Hotărârea.
Înfocata justiţiară din populara trilogie Millenium a lui Stieg Larsson, compusă din thrillere cibernetice dark, şi din patru îndrăgite adaptări pentru ecran, hackerul independent Lisbeth Salander are tot ceea ce-i trebuie unui erou modern: e deşteaptă, plină de idei, bântuită de demoni, dar nu şi subordonată lor, ea are o atitudine de “singură împotriva tuturor,” care a ajutat-o să învingă mai mulţi infractori şi ticăloşi, sau pe oricare om care ar îndrăzni să se pună cu ea. 
Acum, în thriller-ul “Prizonieră în pânza de păianjen,” fanii vor lua contactul cu o nouă aventură a lui Lisbeth Salander, războinica pentru dreptate a secolului XXI, care se angajează în cea mai periculoasă şi îndrăzneaţă cruciadă a sa de până acum.
Atunci când un om de ştiinţă o angajează să recupereze de la americani o lucrare de-a sa, Lisbeth se trezeşte angrenată într-un hăţiş întunecat şi violent de intrigi, în mijlocul cărora forţe misterioase reuşesc să sustragă baza de date, dau foc apartamentului ei şi o lasă acolo mai mult moartă decât vie. Împreună cu vechiul ei prieten si aliat, jurnalistul MIKAEL BLOMKVIST, Lisbeth trebuie să pornească pe urmele atacatorilor săi, să-l protejeze pe fiul omului de ştiinţă şi să recupereze ceea ce i se furase. Pe măsură ce năvodul se strânge, ea este absorbită tot mai mult în penumbrele trecutului său misterios. 
Se pare însă că rău-făcătorii vor plăti scump războiul pe care i l-au declarat lui Lisbeth Salander. Dar pentru cei care simt nevoia unui erou de tip nou, ea este acel rebel al dreptăţii de care lumea are acum nevoie, mai mult ca niciodată.
 
“Prizonieră în pânza de păianjen” este prima adaptare cinematografică a bestseller-ului recent scris de David Lagercrantz, care continuă seria Millennium, creată de Stieg Larsson. Claire Foy, laureata cu Emmy şi Golden Globe, starul filmului “The Crown,” o interpretează pe justiţiara Lisbeth Salander în filmul realizat de proaspătul şi talentatul regizor Fede Alvarez, care a realizat în 2016 thrillerul revoluţionar Don’t Breathe. 
Alături de Claire Foy, mai joacă Sverrir Gudnason (Borg McEnroe) care-l interpretează pe Mikael Blomkvist, Lakeith Stanfield (Get Out) în rolul lui Ed Needham, Sylvia Hoeks (Blade Runner) în rolul Camillei Salander, Stephen Merchant (Logan) în rolul lui Frans Balder, Claes Bang (The Square) în rolul lui Jan Holster, Christopher Convery în rolul lui August Balder, Vicki Krieps (Phantom Thread) în rolul Erikăi Berger, Cameron Britton (Mindhunter) în rolul lui Plague şi Synnøve Macody Lund (Headhunters) în rolul Gabriellei Grane. 
Noul episod din franciza Millennium – bazat pe fenomenul literar internaţional generat de Stieg Larsson şi continuat de către David Lagercrantz – şi-a început producţia în ianuarie 2018 la Berlin şi a terminat filmările în aprilie, la Stockholm.  
Scenariul este scris de Jay Basu & Fede Alvarez şi Steven Knight, fiind inspirat după bestsellerul lui David Lagercrantz. Scott Rudin, Eli Bush, Ole Søndberg, Søren Stærmose, Berna Levin, Amy Pascal şi Elizabeth Cantillon sunt producătorii acestui nou film al francizei. 
“Prizonieră în pânza de păianjen” este primul film în limba engleză din serie.  Cărţile anterioare ale seriei au fost ecranizate în limba suedeză, iar The Girl with the Dragon Tattoo a fost un remake al filmului suedez. Acesta din urmă a devenit un succes internaţional, având încasări de peste 230 milioane dolari. 
Studiourile cinematografice continuă dezvoltarea seriei cu ecranizarea următoarei cărţi din seria Millennium, The Girl Who Takes an Eye for an Eye.  Columbia Pictures a cumpărat drepturile pentru toată seria Millennium. 
Seria Millennium cuprinde bestseller-uri internaţionale, dintre care primele patru cărţi s-au vândut în 86 milioane exemplare, de la lansarea lor pe piaţă. 
Columbia Pictures şi Metro Goldwyn Mayer Pictures prezintă, în asociere cu Regency Enterprises o producţie a Scott Rudin/Yellow Bird/Pascal Pictures/Cantillon Company, filmul realizat de Fede Alvarez, “Prizonieră în pânza de păianjen”. Rolurile principale sunt interpretate de Claire Foy, Sverrir Gudnason, Lakeith Stanfield, Sylvia Hoeks, şi Stephen Merchant. Regia îi aparţine lui Fede Alvarez. Producătorii sunt: Scott Rudin, Eli Bush, Ole Søndberg, Søren Stærmose, Berna Levin, Amy Pascal şi Elizabeth Cantillon. Scenariul a fost scris de Jay Basu & Fede Alvarez şi Steven Knight şi este bazat pe un roman de David Lagercrantz, cu personaje din seria Millenium a lui Stieg Larsson, publicată iniţial de Norstedts. Producătorii executivi sunt: Arnon Milchan, Robert J. Dohrmann, David Fincher, Line Winther Skyum Funch, Johannes Jensen şi Anni Faurbye Fernandez. Directorul de imagine este Pedro Luque Briozzo, S.C.U. Scenografia a fost realizată de Eve Stewart. Montajul îi aparţine Tatianei S. Riegel, ACE. Designerul de costume este Carlos Rosario. Muzica a fost compusă de Roque Baños.

DESPRE FILM 
Cititorii din toată lumea ai romanelor din seria Millennium au făcut ca ele să devină cel mai mare succes publicistic, datorită enormului succes de care s-a bucurat creaţia memorabilă a lui Stieg Larsson, Lisbeth Salander. După patru adaptări cinematografice, atracţia exercitată de personajul Lisbeth asupra publicului s-a amplificat astfel încât atunci când David Lagercrantz a publicat noul roman The Girl in the Spider’s Web, în 2015, s-a aflat instantaneu că el va deveni noul film al francizei realizate de Sony Pictures. 
“Lumea e pregătită să întâmpine o eroină justiţiară ca Lisbeth Salander,” susţine producătoarea Amy Pascal. “Ea este eroina celor abuzaţi şi vulnerabili. Ea nu are egal şi îÎşi duce lupta numai în condiţiile fixate de ea.  Momentul e potrivit pentru o asemenea eroină, iar povestea ei continuă.”
În acelaşi timp, Sony Pictures se bucură de energia creatoare a regizorului Fede Alvarez, care i-a adus încasări consistente la box office. Producătorii care au dezvoltat franciza doreau să aducă ceva nou odată cu acest episod al seriei, pe care să-l realizeze ca pe un film de aventuri de sine stătător, ţinând totodată cont şi de preferinţele vechilor fani ai personajului titular. De aceea ei l-au ales pe Alvarez, pe care l-au considerat ca fiind un tânăr cineast de talent, cu aptitudinile potrivite pentru proiect, ca urmare a succeselor sale de pe ecrane din 2013, când Alvarez a regizat horror-ul clasic Evil Dead şi în 2016, când a turnat Don’t Breathe. Ambiţia lui Alvarez de a depăşi condiţiile acestui gen cinematografic şi dorinţa Studiourilor de a lucra în continuare cu acest regizor care făcea deja parte din familie, s-au soldat cu chemarea lui Alvarez pe platouri pentru a realiza continuarea seriei Millennium, filmul “Prizonieră în pânza de păianjen”.
 
Pentru Alvarez, şansa de a-şi folosi abilităţile de creator al tensiunii şi al unei dinamici înalte a personajelor într-o dramă plină de suspans şi acţiune, era de neratat. Filmul “Prizonieră în pânza de păianjen” trebuia să constituie, după cum gândea el, o combinaţie perfectă între factorul visceral şi cel emoţional. “Lucrul esenţial pentru mine este acela că filmul acesta este total diferit de celelalte, iar eu exact asta căutam când alegeam un proiect,” susţine regizorul. “Era pentru mine o oportunitate de a realiza ceva ce nu semăna cu niciun alt proiect anterior. Este o combinaţie dintre un film de acţiune, drama unui personaj puternic, şi un “noir thriller” scandinav. Toate aceste elemente se combină între ele, făcând din această producţie, un film extrem de diferit"
Pe locul prim al listei elementelor esenţiale se află bineînţeles Lisbeth Salander, care ocupă pentru prima dată în seria Millennium rolul de principală protagonistă. “Lisbeth este motivul principal pentru care am acceptat să fac acest film,” afirmă Alvarez. “"Ea face ceva extrem de important pentru vremurile de azi – este o femeie care exclamă în sfârşit: Până aici!".
Una dintre trăsăturile principale ale lui Lisbeth ca personaj, susţine Alvarez, este faptul că e o mare luptătoare, iar regizorul a ales să exploreze pe de-a întregul această trăsătură în “Pânza de păianjen”. “Lisbeth nu vrea să devină o victimă, iar aceasta e o decizie extraordinară,” spune el. “Nu contează câte piedici întâmpină, ea va ieşi învingătoare – ea va stârni un adevărat război pentru a-şi dovedi dreptatea, iar pe asta se pune accentul cel mai puternic în filmul actual. Voinţa ei e de fier. Nu contează că e hăituită, bătută sau îngenuncheată, ea se va ridica din nou şi va lupta mai departe. Iar aceasta e o atitudine la care toată lumea se raliază.” 
Lisbeth Salander, mercenarul cibernetic tatuat, reprezintă un rol râvnit de orice actor: ea e războinică, talentată, dură, misterioasă şi neobişnuită în toate sensurile posibile, dar înzestrată cu un puternic simţ al dreptăţii. Dacă întâlneşte o faptă rea, în ea se aprinde brusc simţul dreptăţii, în special dacă victima este o persoană vulnerabilă. Întrucât Lisbeth reprezintă esenţa super-eroului modern, găsirea actriţei potrivite a devenit provocarea principală a producătorilor – exact la fel ca şi în cazul lui James Bond sau al lui Superman. De aceea, Alvarez, alături de Pascal, Cantillon şi ceilalţi producători au fost încântaţi când Claire Foy, starul din “The Crown”, unul dintre cele mai captivante talente care au apărut pe marele sau micul ecran în ultimii ani, a acceptat să joace acest rol.
Lisbeth din “Prizonieră în pânza de păianjen” este, în opinia lui Foy, o persoană care s-a maturizat faţă de primele trei cărţi, dar care se întreabă încă de unde vine şi încotro se îndreaptă. Foy afirmă că: “Ea nu mai e custodele statului, e complet independentă. Deşi are destui bani, eu o văd un pic cam pierdută. Ea este un luptător care avea împotriva cui să lupte, dar în acest film nu pare a avea o ţintă anume. Până să-şi găsească una, face o sumedenie de greşeli. Dar ea e mai puternică decât pare. E ilustrarea perfectă a expresiei “ nu judeca o carte după copertă”. 
Foy spune că în acest film Lisbeth este atât de afectată de fostele traume încât îi vine greu să-şi construiască relaţii cu alţi oameni. Ea pleacă într-o misiune menită să-i scoată în evidenţă calităţile de răzbunător şi apărător al celor năpăstuiţi. “Cele două părţi ale vieţii lui Lisbeth converg şi se ciocnesc una cu alta în mod spectaculos,” susţine Foy. “Latura ei care se ocupă de dreptatea socială şi de îndreptarea răului şi de asemenea de luarea dreptăţii în propriile mâini, intră în conflict cu problemele ei nerezolvate din trecut, cu sora ei, dragostea pe care o simte pentru sora ei, pe care ea o neagă şi de care nu mai vrea să-şi amintească. Pe scurt ea vrea să fugă de propriul ei trecut, dar se va întoarce la el.”
 
Dacă te gândeşti la combinaţia între hotărârea nezdruncinată şi disfuncţionalitatea socială a personajului, afirmă Fede Alvarez, distribuirea lui Foy în rolul lui Lisbeth asigură construirea unui profil absolut unic. “Claire este cea care l-a realizat si l-a făcut să funcţioneze,” susţine Alvarez. “Ceea ce mă fascinează cel mai mult e faptul că actriţa Claire Foy ca persoană nu seamănă de loc cu Lisbeth. Ele două un pot fi mai diferite una de cealaltă. Iar asta dovedeşte faptul că Foy e o actriţă extraordinară, pentru că se poate transpune devenind altă persoană şi fascinându-te zi de zi cu transformările pe care le parcurge.” 
Pentru Foy, faptul că a lucrat cu Alvarez a constituit o experienţă de iluminare. “Multă lume a înţeles lucrul ăsta, dar el este realmente un regizor foarte special,” susţine Foy. “Este atât de muzical! El înţelege turnarea unui film atât din punctul de vedere al spectatorului cât şi al realizatorului, ceea ce e foarte rar întâlnit. El înţelege faptul că trebuie să schimbi ritmul şi viteza unui film atunci când vrei să comunici ceva despre povestire, sau despre personaje, sau când vrei să menţii interesul spectatorilor. El plănuieşte şi realizează aceste lucruri într-un mod similar cu o linie melodică.” 
Când a ales interpreţii pentru celelalte roluri – fie că au fost personaje din episoadele anterioare ale seriei, fie personaje noi aduse în universul Millennium -- Alvarez a căutat cei mai potriviţi actori atât ca interpreţi cât şi ca reprezentanţi ai originii europene a povestirii. Alvarez afirmă: “Ţelul meu era să găsesc cei mai buni actori, care să fie atât cunoscuţi şi apreciaţi cât şi reprezentanţi legitimi ai ţărilor Europei de unde provenea povestirea. Dacă personajele proveneau din anumite state europene, de ce să nu luăm şi actorii tot de acolo? A fost emoţionant să-l găsim de exemplu pe Mikael Blomkvist, care era chiar suedez!” (Gudnason este islandezo-suedez.) 
Sau pe Sverrir Gudnason, care a jucat recent rolul legendarului tenisman suedez, Bjorn Borg, în filmul “Borg/McEnroe,” şi care acum îl interpretează pe întreprinzătorul jurnalist Mikael Blomkvist, prietenul şi aliatul lui Lisbeth Salander. În opinia lui Gudnason, Blomkvist este “ca şi Lisbeth, unul care îndreaptă relele,” şi “probabil una dintre puţinele persoane în care are încredere Lisbeth. Desigur, ei sunt foarte diferiţi. Dar ei împărtăşesc aceleaşi valori. Amândoi caută dreptatea.”
 
Gudnason continuă: “La începutul povestirii, el se află într-un declin profesional. Bea prea mult, iar ziariştii de scandal încearcă să-l treacă pe tuşă. Şi n-a mai văzut-o pe Lisbeth de vreo trei ani. Dar ea revine în viaţa lui cerându-i ajutor, iar aceasta îl va face să se trezească şi să revină la viaţă.” 
Alvarez susţine că Gudnason aduce “o prospeţime aparte” rolului lui Blomkvist, un personaj pe care regizorul îl admiră pentru modul cum relaţionează cu Lisbeth. “El nu-i pune de loc întrebări lui Lisbeth, iar asta e ciudat pentru modul cum reuşesc să se înţeleagă cei doi. El pur şi simplu o acceptă aşa cum e. Aceasta reprezintă o calitate foarte umană şi când l-am cunoscut pe Sverrir, mi-am dat seama că e foarte aproape de personaj. El şi Claire au o chimie grozavă când se află în faţa camerei. A fost frumos s-o urmăreşti cum creşte.” 
La rândul său, Gudnason are cuvinte de laudă la adresa lui Foy pentru portretul pe care i-l face lui Lisbeth. “Nu numai că e o actriţă strălucită, spune Gudnason, dar “ea e şi foarte concentrată şi hotărâtă şi intră cu adevărat în pielea personajului. Ea a făcut astfel încât Lisbeth Salander a devenit Lisbeth a ei. Dar Claire e totodată o persoană extrem de plăcută şi o colegă cu care se lucrează extraordinar.” 
Admiraţia lui se extinde şi asupra lui Fede Alvarez, pe care Gudnason îl cataloghează drept un “regizor strălucit. E incredibil de deştept şi are o imagine clară asupra a ceea ce vrea să realizeze. Şi te conduce către ţelul său cu blândeţe. Ca şi în filmele sale anterioare, el aduce multă tensiune în acest film, aşa încât mi-a făcut mare plăcere să lucrez cu el.” 
De-a lungul povestirii, trecutul lui Lisbeth Salander revine sub forma surorii ei de mult pierdute, Camilla. Pentru această figură, care o bântuie pe Lisbeth, Alvarez a distribuit-o pe olandeza din Blade Runner 2049, Sylvia Hoeks. “Am văzut-o în Blade Runner şi m-a cucerit,” declară Alvarez. “E atât de bună şi de impresionantă şi de diferită, iar ca actriţă e neaşteptată. Îmi place şi caut întotdeauna neobişnuitul, aşa că a fost o plăcere să lucrez cu ea.” 
Spre deosebire de Foy şi Gudnason, Hoeks are de interpretat un personaj nou în povestirile Millennium, deşi Larsson a făcut unele referiri la un asemenea personaj în romanul său original. Pregătindu-se pentru a interpreta personajul Camilla, Hoeks a profitat de faptul că acesta era un personaj nou şi s-a lăsat condusă de imaginaţie. “Au fost multe spaţii goale de umplut,” spune ea. “E exact ceea ce-mi place la un personaj – faptul că nu se ştiu prea multe lucruri despre el. Dar am înţeles universul lui Lisbeth Salander. Şi uitându-mă la ea, cum putea sora ei să fie? După ce am văzut-o pe Lisbeth ca pe o luptătoare atâţia ani, am vrea să ştim, cine e de fapt fata aceasta? Cum a ajuns ea să fie aşa, sau cine dorea ea să devină când era doar o fetiţă? Apărând în povestire în rolul Camillei şi reflectând asupra lui Lisbeth, noul personaj a fost interesant de creat. Îmi place să fac cercetări. Unul dintre elementele favorite ale actoriei este aspectul psihologic.” 
Hoeks a răspuns şi cerinţelor lui Alvarez, care ştia de la început ce vroia să obţină, dar care îşi lăsa întotdeauna loc şi pentru consultări cu actorii. “Era foarte deschis ideilor şi viziunilor celorlalţi,” susţine Hoeks. “Iar noi improvizam mult. Aveam destul de multă libertate când filmam o secvenţă. A fost o modalitate foarte interesantă de a lucra cu acest regizor.” 
În rolul specialistului de la NSA, Ed Needham, care o urmăreşte pe Lisbeth Salander după ce aceasta a reuşit să creeze o breşă de securitate şi să fugă cu un cod secret, Alvarez l-a distribuit pe Lakeith Stanfield (FX”s “Atlanta,” Sorry to Bother You). “Vroiam să obţinem ceva diferit şi mai palpitant,” spune Alvarez, care a văzut în povestea lui Needham, şansa de a ridica aşteptările spectatorilor la un nivel şi mai înalt. “Lakeith s-a distrat cu treaba asta. El a făcut o treabă minunată, care iese în evidenţă în cuprinsul povestirii.” 
Întregind distribuţia internaţională a lui Alvarez mai sunt Claes Bang (The Square) în rolul unei figuri întunecate din trecutul lui Lisbeth; Stephen Merchant (“Hello Ladies,” Logan) în rolul specialistului în calculatoare Frans Balder, care o convinge pe Lisbeth să se alăture cauzei sale; Christopher Convery în rolul fiului lui Balder, August; Synnøve Macody Lund în rolul Gabriellei Grane, şefa securităţii suedeze; şi Vicky Krieps (Phantom Thread) în rolul Erikăi Berger, editorul poveştii Millennium.

PRODUCŢIA
În ceea ce-l priveşte pe Fede Alvarez, crearea aspectului vizual al filmului a avut loc înainte ca departamentul de artă să fi făcut primele schiţe, înainte să se ştie cum va arăta Lisbeth. A început în timp ce el îşi aduna echipa de creaţie. Mulţi dintre membrii echipei au lucrat cu regizorul la filmele sale anterioare Evil Dead sau Don’t Breathe.  Directorul de imagine, Pedro Luque Briozzo, designer-ul de costume, Carlos Rosario, sau compozitorul Roque Baños au lucrat cu toţii în trecut cu Alvarez. Lor li s-au mai alăturat Eve Stewart, nominalizată de patru ori la Oscar, ca scenografă şi Tatiana S. Riegel, nominalizată la Oscar pentru realizarea sa din I, Tonya, ca editor.  “Singura cale de a face treabă bună este aceea de a-ţi alege oameni dintre cei cu care ai lucrat şi care-ţi împărtăşesc viziunea, au aceleaşi gusturi şi stil ca şi tine, oameni pe care-i cunoşti,” susţine Alvarez.  “La început îi las să zburde liberi – cred că e cea mai bună metodă să scoţi din ei tot ce au mai bun, să-i stimulezi să-şi expună viziunea supra proiectului.  După aceea, poţi să le mai ajustezi ideile sau să-i dirijezi spre alte ţeluri, dar dacă ai ales oamenii buni, atunci, ca regizor, ai mai puţine de făcut – ei se află deja pe drumul cel bun.” 
“Eu şi Fede ne cunoaştem de când aveam 20 de ani.  Am intrat împreună în branşa asta, el ca editor, iar eu în calitate de cameraman adjunct,” relatează Luque, care s-a ocupat anterior de imaginea filmului Evil Dead şi apoi a fost director de imagine pentru filmul Don’t Breathe.  “Noi vedem lucrurile la fel; ne place acelaşi gen de filme.  El este un geniu şi în plus, îmi place modul cum lucrează.  El ne îmboldeşte, ne pune întrebările corecte, ne face să gândim.  Dacă faci aşa cum îţi sugerează el, dintr-o dată totul arată şi merge mai bine.” 
Întrucât nu mai exista un personaj ca Lisbeth Salander, Luque spune că el şi Alvarez au vrut să facă un film în care să povestească, dar să şi arate, în care spectatorul să simtă şi să afle.  “Cinematografia trebuie să-ţi spună povestea şi să-ţi dezvăluie personajele.  Într-un film contează locaţia, dar şi costumele, luminile, imaginile luate de camerele de filmat, contrastul – filmul trebuie să fie expresiv, chiar şocant.  În secvenţele din zăpadă, sau de fiecare dată când Claire se află pe ecran, ochii ei sunt aşa de expresivi, încât ea e capabilă să-şi transmită emoţiile prin intermediul lor.” 
“În filmele mele există întotdeauna o contradicţie,” susţine Alvarez.  “Avem noi o expresie clasică, ‘filmează secvenţele de dragoste ca pe cele de moarte şi invers, pe cele de moarte ca pe cele de dragoste.’  E ca şi când ai spune: redă frumos secvenţele violente sau negative şi vice versa.  Eu vreau ca filmul meu să fie impredictibil, iar publicul să aibă reacţia de surprindere.  El rămâne atent pentru că nu obţine secvenţa pe care credea că o va vedea, ci exact reversul ei. Eu cred că dacă spectatorii ar şti dinainte ce va urma în secvenţa următoare, atunci ar înseamna că realizatorii au dat greş.” 
Desigur că e bine să-i surprinzi pe spectatori, dar în ceea ce priveşte alura personajului Lisbeth Salander, Alvarez trebuia să redea aspectul şi sentimentul pe care-l aştepta publicul.  De aceea, acţiunea filmului are loc la Stockholm, iar Foy vorbeşte cu accent suedez. 
Cei care au fost la Stockholm ştiu că acesta e unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume, – dar Alvarez dezvăluie o frumuseţe la care publicul nu se aştepta.  “Am muncit din greu ca să vă arătăm faţa oraşului Stockholm care ne interesa pe noi.  Noi nu arătăm o Europă cu edificii vechi şi frumoase,” spune Alvarez. “În film, noi arătăm un oraş modern, cosmopolit, care reprezintă o Europă cosmopolită.  Fiecare personaj pare a proveni dintr-o altă parte a lumii.” 
Stewart este renumită pentru lucrările ei din filmele de epocă. Nominalizată la Oscar® pentru scenografia filmelor Topsy-Turvy, The King’s Speech, Les Misérables şi The Danish Girl, scenografa Eve Stewart s-a bucurat de şansa pe care o avea de a lucra la un film cu un design foarte contemporan. “Am făcut multe filme de epocă, aşa că am fost emoţionată când mi s-a propus un film contemporan – era o încercare pentru mine,” afirmă ea.  Stewart a fost de asemenea atrasă de şansa de a lucra un film din genul thriller.  “Lumea nordului, rece şi ceţoasă, mă intrigă,” spune Stewart.  “De asemenea ea pare mai întunecată şi mai sinistră.” 
“Partea îndrăzneaţă a Stockholm-ului se află şi ea acolo, dar în cu totul alt registru,” susţine Stewart.  “După ce am fost la Stockholm de mai multe ori, mi-am dat seama că e un oraş drăguţ, cald şi prietenos.  Noi am dorit însă să accentuăm lumea rece în care se trezeşte Lisbeth când porneşte lupta împotriva statului.  Aşadar, Suedia înfăţişată de noi are culori mai reci şi suprafeţe mai colţuroase şi mai tari, pe care nu le poţi străpunge cu uşurinţă.  Individul pare aici mai mic, pe lângă zidurile înalte şi aspre.” 

Cum arată Lisbeth 
Creionarea personajului Lisbeth a fost de asemenea o provocare pentru realizatorii filmului.  Alvarez a considerat că în această chestiune era cazul să dea libertate şefilor de departamente şi lui Foy, care să redea personajul aşa cum credeau de cuviinţă.  “Eu nu mă implic prea mult în aspectul personajului sau în hainele pe care le poartă.  Ea trebuie să aibă tatuajele şi piercing-urile ei, dar în rest, nu sunt multe detalii care ar conta.” 
În acelaşi timp el vroia să aibă o Lisbeth pe care spectatorii s-o recunoască, iar asta însemna piercing-uri şi tatuaje.  “Pentru mulţi dintre noi tatuajele arată nivelul de implicare şi dedicaţie.  Dacă tu crezi în ideile tale aşa de mult, atunci ţi le vei afişa pe corp pentru tot restul vieţii.  Dar pentru mine cel mai important lucru era că ea este „fata cu dragon”, aşa că tatuajul trebuia să apară pe spinarea ei!” 
“ Când au apărut cărţile, la începutul anilor 2000, lumea era diferită.  Dacă aveai un tatuaj pe corp, asta însemna că eşti în opoziţie cu toată lumea – erai însemnat şi diferit.  Pe atunci, Lisbeth apărea ca o persoană periculoasă, ca o anarhistă.  Dar acum, toată lumea are un tatuaj; e greu să mai şochezi cu asta.  Pentru că filmul nostru se întâmplă azi, nu trebuia ca ea să pară rece sau rea, ci doar unică în felul ei.” 
Acestea fiind spuse, aspectul exterior al personajului a rămas la latitudinea designerilor de machiaj şi coafură, Heike Merker şi Ellen Mirojnick, care au stabilit variantele pentru Lisbeth, şi a lui Foy însăşi – Alvarez nu şi-a spus părerea decât la sfârşit.
“Provocarea era să scornim ceva nou – Claire este unică, dar şi legendară, ea trebuie să arate aşa cum se aşteaptă oamenii,” spune Merker. Ea a alcătuit un întreg volum cu soluţii vizuale. “Am avut atâtea variante la început,” afirmă Merker.  “Una dintre ele o prezenta pe Lisbeth cu capul ras pe jumătate şi cu toate părţile vizibile tatuate.  Până la urmă, am ales ca ea să aibă un tatuaj pe gât, altul pe o gleznă, pe fund, pe lateralele corpului, două pe braţe, ca nişte înscrisuri şi bineînţeles …dragonul. 
“Întrebarea era cum să arate dragonul,” continuă ea.  Care să fie poziţia lui?  Cât de mare să fie?  Să-i ocupe tot spatele sau doar coada lui să-i înconjoare corpul? Apoi aveam probleme tehnice, una dintre ele fiind dacă va trebui să-i aplicăm tatuajul în fiecare zi de filmare.  
Foy şi-a pus şi ea amprenta în ceea ce priveşte imaginea dragonului şi modul cum trebuia să apară el, chiar şi de sub hainele lui Lisbeth.  “Eu am propus să semene cu un dragon scandinav,” relatează Foy. “Am avut spatele desenat de mai multe ori. Eu am preferat ca una dintre aripile dragonului să se întindă până pe umărul meu, ca să pot să o mişc din când în când.  Apoi am venit cu ideea ca dragonul să scoată flăcări pe nas, iar ele să ajungă până pe gâtul meu.”  
Piercing-urile lui Lisbeth erau apanajul designerului de costume Carlos Rosario.  “Cea mai importantă etapă pentru mine este aceea în care citesc scenariul,” spune el.  “În momentul acela nu eşti influenţat de nimeni – viziunea regizorului, ce cred actorii sau producătorii. Nu eşti decât tu şi scenariul.  Iar unele cuvinte ale sale îţi sugerează cum să arate costumele.  Ideile îţi vin dinăuntru, din intuiţia pe care o ai vizavi de spiritul şi energia fiecăruia dintre personaje.” 
Bineînţeles că acesta e doar punctul de început.  “Mai trebuie să ţii cont şi de estetica lui Fede şi de ceea ce vrea actriţa din rolul principal.  Trebuie să laşi procesul de creaţie să-şi urmeze cursul.  Eu încerc să pun toate frânturile la locul lor, ca într-un puzzle.” 
Ce a făcut ca acest film să fie unic, spune Rosario, este ideea că design-ul se va baza pe filmele anterioare, dar va fi totodată şi o expresie a esteticii unice a lui Alvarez.  “Lisbeth. Lisbeth este întunecoasă şi îndrăzneaţă, da, dar Fede o dorea să fie mai prietenoasă ca înainte.  Ea trebuia să fie mai profundă astfel încât spectatorii să se regăsească mai bine în ea. N-am vrut să fie un personaj prea gotic, ci i-am dat mai multă vibraţie.  Lisbeth îşi schimbă des hainele, dar fiecare costum al ei spune ceva despre ea.” 
Alvarez a pus-o pe Foy să-şi aleagă piercing-urile, pentru că vroia ca fiecare dintre ele să aibă o identitate personală.  “I-am dat să aleagă, i-am adus în rulotă toate piercing-urile din lume.  Claire s-a probat cu ele şi a ales. Noi le-am înfăşurat cu sârmă, le-am dat alte culori, alte nojiţe de piele, astfel încât fiecare sa aibă povestea şi semnificaţia lui.” 
Unul dintre cele mai şocante machiaje este masca pe care o poartă Lisbeth în momentul în care spectatorii revăd personajul. “Am încercat multe măşti,” spune Merker.  “Să fie neagră, roşie sau albă? Să acopere toată faţa, doar jumătate, să acopere şi sprâncenele?  Când ne-a venit ideea de a o face albă în degrade, a părut atât de naturală încât ţi-o puteai închipui pe Lisbeth aplicându-şi-o singură.” 
“Ea vrea să-l sperie pe adversarul său atât de tare încât acesta să-şi piardă cumpătul,” afirmă Foy. “Ea e dură şi face tot ceea ce e mai înfricoşător ca să arate cât mai terifiantă.  Masca ei de războinică vrea să demonstreze că ea nu glumeşte de loc.”