FILME 2015

CEL ALES

CEL ALES

Stacks Image 61
CEL ALES
CEL ALES Created with Sketch.

DIN 24 APRILIE 2015 LA CINEMA

Nicodim Ungureanu este un securist manipulator în “Cel ales”.

Îndrăgitul actor Nicodim Ungureanu joacă rolul lui Escu, un securist cu ștate vechi și strategii bine gândite, în cel mai recent film al regizorului Cristian Comeagă. “Cel ales” urmează a se lansa în cinematografele din România pe 24 aprilie.
Actor al Teatrului din Constanța, cunoscut publicului pentru rolurile din “Milionari de weekend”, “Păcală se întoarce”, “Marilena” sau “Cele ce plutesc”, Nicodim Ungureanu dovedește în “Cel ales” capacitatea de a fi un actor cameleonic, prea puțin remarcat față de cât ar fi meritat și are șansa marii lovituri: un rol ce poate deveni memorabil prin scriitură, dar mai ales prin interpretare. “Escu” este întruparea răului în forma sa cea mai sălbatică, dar și perversă, căci e ascunsă sub un chip bonom și-n vorbe mucalite.
„Toată lumea, după ce s-a terminat castingul, mi-a spus că eram singurul care puteam face rolul. Lucrul ăsta m-a flatat și mi-a dat niște emoții care nu m-au părăsit nici după film, nici acum și care sper să mă lase în pace când filmul va ieși la public. E ceva pentru un actor să zică toată lumea: da, tu trebuia să faci rolul ăsta. Pentru mine, e ca un premiu”, declară Nicodim Ungureanu.
Pare vecinul pe care-l întâlnești la lift, sau în stație. Se mișcă și vorbește de parcă ar vrea să ascundă faptul că e actor. Și ce actor...! “În orice rol ar fi distribuit, de la simple apariții la roluri de prim plan, în comedii sau în drame, jucând personaje simpatice sau unele detestabile, Nicodim Ungureanu are darul de a domina ecranul, știința de a fi aparte rămânând mereu de-acolo”, declară regizorul Cristian Comeagă.
Pe 24 aprilie, data premierei filmului “Cel ales”, Nicodim Ungureanu va da viață pe marele ecran unuia din cele mai atrăgătoare dar și mai respingătoare personaje negative din filmul românesc contemporan.
“Escu aduce o lume care începe într-o epocă și îți dă senzația că nu se termină niciodată. Și chiar așa e. Vine de undeva, și nu știi unde se termină. Escu există în orice epocă, în orice perioadă. Nu e ca un rău necesar. Trebuie să fie. Nu poți trăi fără Escu. Iar el este așa datorită slăbiciunilor oamenilor. El vede slăbiciunile înainte să stea de vorbă cu omul”, spune Nicodim Ungureanu.
Alături de Nicodim Ungureanu, “Cel ales” îi aduce pe marile ecrane pe actorul Bogdan Stanoevici, vedeta de televiziune Laura Cosoi și Olimpia Melinte.
Film de acțiune cu multe momente dramatice, cu tentă polițistă dar și cu accente comice, “Cel ales” povestește într-o manieră surprinzătoare duelul peste decenii între un transfug devenit asasin și cel care l-a recrutat, lupta unui individ cu sistemul diabolic care i-a confiscat și i-a demolat metodic existența.
Produs de Domino Film, companie “răspunzătoare” pentru trei din filmele lui Nae Caranfil: “Asfalt tango”, “Filantropica” și “Restul e tăcere”, dar și pentru comediile “Tache” și “La bani, la cap, la oase” și distribuit de InterComFilm Distribution, “Cel ales” va fi lansat în România pe 24 aprilie, pe 50 de ecrane din întreaga țară.

De multe ori in viata, ca si acum, cand isi conduce masina pe drumul pe care nu si-l mai aminteste, domnul X s-a intrebat cum de tocmai el a ajuns obiectul atentiei lor, un fel de bila aruncata in labirintul unui flipper schizofrenic.

Probabil ca totul a inceput cu notele bune, cu premiile si olimpiadele castigate, cu felul lui de a fi, cinstit si loial. Cand termina liceul, prin 1980, era un viitor cetatean model. Sigur, ca orice baiat de varsta lui, mai calca si in strachini si tocmai un asemenea eveniment a folosit si domnul Escu, autorul, dirijorul si distrugatorul vietii lui ulterioare.
Folosind dorinta sa de a fugi din tara si nimicuri ce i-ar fi putut, totusi, ruina viata, Escu l-a dus direct in lumea lui "totul se poate", pentru a-l izbi imediat de pamant. Ziua in care tatal sau a murit cu zambetul pe buze, in timp ce o calarea pe vanzatoarea de la confectii ii va ramane mereu in minte, dar nu pentru asta, ci pentru ca a fost ziua in care a ucis prima oara.
De atunci, totul a curs in cascada. "Reprezentant al unui grup de tovarasi", cum se prezenta, Escu i-a rupt viata ca pe un fir de ata, cu tot cu fata iubita, cu prietenii, cu mama sarita de pe sine la moartea sotului ei. Punandu-i o alta crima in carca si pistolul la tampla, l-a impins peste anvelopa de tractor si, cu ea, peste Dunare. In loc sa fuga, sau sa ramana, era trimis "afara", pentru a indeplini o misiune despre care n-avea habar.
Dupa asta, pentru ani buni, X a uitat de Escu. A trecut mai intai prin lagarul de transfugi, apoi a topait dintr-o slujba marunta in alta, prin toata Europa, a experimentat Legiunea Straina si, in fine, s-a stabilit in Franta. Ajutat la inceput de unchiul sau, un fost legionar cu stare, X a ajuns repede in posesia a tot ce visase: o companie prospera, un conac drept casa, prieteni multi si invidiosi, o sotie iubitoare si o fetita ce-i semana leit. Fericit ca atunci, n-a mai fost niciodata.
Escu a reaparut din senin, pe la sfarsitul lui 1989. Dupa ce i-a demonstrat ca nimic din credea ca are nu-i apartine, i-a prezentat nota de plata si i-a cerut un mic serviciu in schimb: o crima. Intai, X a refuzat si asta a fost marea greseala a vietii lui. Santajat, a fost obligat sa faca serviciul cerut, doar ca, iritati de refuzul initial, X si grupul de tovarasi l-au condamnat fara mila.
Oficial, a murit in Franta, intr-un groaznic accident. Fizic, a fost obligat sa-si continue viata in Belgia, sub o alta identitate, fara nicio legatura cu oricine l-ar fi cunoscut vreodata. De fapt, tot ce mai era viu in el a murit in fiecare zi in care, singur in apartamentul ce-l intemnita, a urmarit fara sunet filmul revolutiei romane .
De atunci, timp de inca douazeci de ani, viata lui s-a chircit intr-atat incat a incaput intr-o singura zi pe saptamana: ziua libera, in care calatorea la mare distanta pentru a-si vedea de departe fiica ajunsa domnisoara. Atat i-ar fi fost de ajuns pentru a ramane la suprafata, dar nici atat nu i-a ramas.
In aceeasi douazeci de ani, in Romania, puterea lui Escu si a grupului sau a crescut pana la a comanda si controla din umbra tot si pe toti. Intamplator sau nu, in actiunile lor din zona Consiliului Europei e acum implicata si fiica lui X, pe care Escu o considera mult mai potrivita pentru destinul care o asteapta decat a fost vreodata tatal ei.
Si astfel, fostul licean cu dor de duca a ajuns din nou la punctul de plecare. Daca planurile lui Escu se vor implini si de data asta, va pierde pana si credinta ca va putea ispasi intr-o viata viitoare. Lantul trebuie rupt, cu orice pret.
Asa gandeste domnul X in timp ce conduce printr-o tara ce i-a devenit straina, plecat in prima misiune pe care si-a incredintat-o el insusi.



Comunicat de presa


Copyright © 2012 - 2018 InterComFilm. Toate drepturile rezervate

Pagină web realizată de EyeProduct