FILME 2018

DIN 30 NOIEMBRIE 2018 LA CINEMA

Când eşti mort, eşti mort. Sau, dacă vreţi, moartea e doar începutul.

O şedinţă şocantă de exorcism scapă de sub control, curmând viaţa unei adolescente. La câteva luni de la eveniment, fosta poliţistă, Megan Reed (Shay Mitchell) încearcă să revină la o viaţă normală, după ce asistase la moartea partenerului său, fără să poată interveni şi după ce ajunsese să consume droguri şi alcool pentru a-şi învinge durerea. Megan lucrează acum la morga unui spital din Boston, unde a reuşit să se dezbare de vicii, găsindu-şi o oarecare linişte în acest loc al morţii şi singurătăţii.

Dar într-o noapte, după ce primeşte un cadavru complet desfigurat, lucrurile încep să se schimbe. Închisă în subsolul clădirii unde funcţiona morga, împreună cu acest cadavru mutilat, Megan începe să aibă halucinaţii înfiorătoare. Întrebându-se dacă mai e în toate minţile, ea se teme că acest cadavru este posedat de o forţă demonică, fiind gata să revină la viaţă pentru a ucide.
Acest horror-thriller pentru adulţi, “Diavolul în carne şi oase” este producţia Screen Gems, fiind interpretată de actorii: Shay Mitchell, Stana Katic, Grey Damon, Nick Thune, Jacob Ming-Trent, Max McNamara, Louis Herthum, James A. Waston, Jr şi Kirby Johnson. Diederik van Rooijen (Daylight, Taped) asigură regia filmului după un scenariu de Brian Sieve (Scream: The TV Series, Boogeyman 2). Filmul este produs de Todd Garner şi Sean Robins,de la Broken Road Productions. Glenn S. Gainor este producătorul executiv, iar Andrea Ajemian co-producătorul. Directorul de imagine este Lennert Hillege iar montajul este asigurat de Stanley Kolk şi Jake York. Scenografia este semnată de Paula Loos, costumele de Deborah Newhall, iar muzica de John Frizzell.

COŞMARUL UNEI TINERE PRINDE VIAŢĂ
The Exorcist, Let’s Scare Jessica to Death, The Haunting of Julia—toate, filme de referinţă ale anilor 1970, capodopere ale horror-ului psihologic, au fost surse de inspiraţie pentru regizorul Diederik van Rooijen care a realizat filmul “Diavolul în carne şi oase”, în care actriţa care a jucat în Pretty Little Liars, Shay Mitchell, revine ca o adevărată vedetă de filme artistice. Interpretând-o pe fosta poliţistă Megan Reed, Mitchell ne aduce pe ecran o eroină destoinică, care întâmpină necazuri şi dificultăţi, dar care e hotărâtă să se repună pe picioare. Pentru a reuşi acest lucru, ea va trebui să treacă de obstacole pe care nu şi le-a imaginat, constând într-o serie de evenimente supranaturale, care o fac să se îndoiască de propria sa sănătate psihică. O forţă demonică i-a pus gând rău lui Megan şi nu se va opri până când nu o va vedea moartă şi învinsă.

“Diavolul în carne şi oase” a început să prindă contur când producătorii de la Broken Road, Todd Garner şi Sean Robins au lansat căutarea de idei şi decoruri care ar putea defini un adevărat film horror. “Am început să dezvoltăm idei pentru locaţii cu adevărat înfricoşătoare. Acest film îşi are originile într-un articol din presă unde se vorbea despre un cetăţean care a fost nevoit să presteze muncă în folosul comunităţii într-o morgă,” recunoaşte Robins. “Ideea ca o tânără să stea singură într-o morgă, nefiind obişnuită cu cadavre, mirosuri fetide sau izolare, a fost ceva ce ne-a intrigat peste măsură. Când eram copil, aveam un prieten al cărui tată lucra la morgă. De la el am auzit fel de fel de poveşti şi m-am gândit să morga era un loc grozav unde să o plantăm pe Megan, personajul nostru , care este expusă unor lucruri incredibil de înfiorătoare.”

“Este o poveste despre o tânără care se luptă să-şi păstreze sănătatea psihică, fiind ţinută în condiţii macabre de singurătate şi ciudăţenie din cauza unei meserii sinistre,” adaugă producătorul Todd Garner. “Ea nu este sigură la început dacă ceea ce i se întâmplă este din cauza halucinaţiilor sau a unei forţe supranaturale. Faptul că se află singură într-o morgă, noaptea, reprezintă o premisă horror, pentru o persoană care se luptă să-şi reia viaţa normală, dar e împiedicată de situaţia stranie în care se află.”

Scenaristul Brian Sieve—care are la activ mai multe horror-uri, inclusiv serialul MTV, Scream şi filmul Boogeyman 2—a prins imediat ideea. “Noi am vorbit despre diverse versiuni de scenariu iar mie mi s-a părut că faptul că te afli închis şi singur într-o morgă este suficient ca punct de plecare pentru un film horror,” susţine Sieve. “E cu siguranţă ceva ce nu aş putea face, iar dacă ideea mă îngrozea pe mine, asta însemna că filmul ar îngrozi pe multă lume. Am fost atras tot timpul de filmele horror de factură psihologică, în care te întrebi dacă personajul e teafăr la minte, iar el se întreabă singur dacă nu cumva şi-a pierdut minţile.”

Sieve s-a concentrat pe munca de cercetare. El a urmărit documentare despre experienţele pe care le-a trăit personalul medical din spitalele de urgenţă, care era însărcinat cu ducerea cadavrelor la morgă şi a luat interviuri specialiştilor de la Institutul Medico-Legal din Los Angeles. Având proaspete în minte aceste experienţe reale, Sieve a scris un scenariu pentru un thriller psihologic, adaptându-l temelor clasice ale unui horror. Chiar dacă el a apelat la spaimele supranaturale obişnuite, el şi-a legat scenariul de experienţa şi perspectiva unui fost poliţist, care e acum distrus emoţional.

Povestirea nu începe însă cu Shay Mitchell în rolul lui Megan, ci cu o şedinţă teribilă de exorcism asupra lui Hannah Grace. Adolescenta se află în mrejele unei entităţi demonice, iar preotul Marcato şi asistentul său, părintele Cunningham, încearcă cu disperare să izgonească răul din trupul şi mintea acesteia. În timp ce ei recită cu ardoare slovele Evangheliei, trupul Hannei se contorsionează în poziţii imposibile, iar ochii ei albaştri trimit sclipiri duşmănoase. Printr-un răcnet sfidător, spiritul îşi asigură adversarii că el va trăi veşnic în trupul Hannei, iar eforturile lor de a o salva nu vor duce la nimic bun. Văzând că nu-l pot învinge cu niciun chip, preotul Grainger o sufocă pe fată cu o pernă, curmându-i astfel suferinţa, după cum credea el.

Abia apoi o întâlnim pe fosta poliţistă, Megan. Ea se pregăteşte să dea o probă pentru slujba de recepţioner în cadrul morgii spitalului din Boston. Acesta e chiar spitalul unde ea s-a tratat de dependenţa de droguri în care căzuse din cauza faptului că partenerul ei murise în timpul unei misiuni. Deşi Lisa, asistenta care o susţinea, este preocupată de faptul că Megan va lucra singură în morgă, ea este încântată să vadă că aceasta face eforturi de a-şi relua viaţa normală. Tura de noapte nu e uşoară pentru nimeni, dar dacă va fi ocupată tot timpul, Megan se va ţine departe de tentaţia de a înghiţi ceva.

Iniţial, noua rutină îi face bine lui Megan. Ea se împrieteneşte cu personalul de noapte din spital —gardienii de serviciu, Dave şi Ernie, sau cu şoferul ambulanţei, Randy. Fostul ei prieten, poliţistul Andrew, se teme că noua ei slujbă va lăsa urmele asupra lui Megan, dar el speră că liniştea şi singurătatea o vor face să se vindece mai repede.

Dar după ce Randy aduce cadavrul mutilat al unei tinere, Megan începe să observe că se întâmplă o serie de lucruri ciudate şi inexplicabile: lumina începe să pâlpâie, maşinile se opresc, şi cel mai îngrijorător este că rănile de pe cadavru încep să dispară treptat ca şi când cadavrul a găsit o metodă de a se vindeca singur. Iniţial, Megan alungă aceste constatări zicând că sunt rodul imaginaţiei ei bogate, dar în curând ea începe să-şi dea seama că se află într-un mare pericol, fiindcă e urmărită de un duşman neobişnuit , care nu se va opri până n-o va ucide.

Ceea ce duşmanul nu realizează este faptul că Megan nu acceptă să se lase înfrântă până nu va epuiza toate formele de luptă posibile.

Pentru ca filmul să fie un succes, era esenţial ca Megan să fie interpretată de persoana potrivită. Timp de şapte sezoane, serialul Freeform, Pretty Little Liars, a avut-o în rolul lui Emily Field pe actriţa, modelul canadian şi influencer-ul din mass-media, Shay Mitchell. În rolul tinerei şi talentatei atlete, care a fost favorita publicului, Mitchell şi-a demonstrat abilitatea de a părea atât puternică cât şi vulnerabilă, trăsături care au recomandat-o şi pentru rolul lui Megan. În mâinile sale, personajul devine imediat o eroină pe care publicul o simpatizează în aceste circumstanţe extreme.

Pentru Mitchell, rolul lui Megan reprezintă o oportunitate unică de a interpreta un personaj complex aflat sub o presiune inimaginabilă, care se străduieşte din răsputeri să-şi adune curajul necesar pentru a înfrânge puterea supranaturală care o ameninţă. “Mi-a plăcut mai ales faptul că ea reuşeşte să învingă obstacolele de-a lungul filmului—şi că nu moare pur şi simplu,” susţine Mitchell. “Ea dovedeşte că poate s-o facă. Ar fi foarte greu pentru oricare dintre noi să stăm singuri într-o morgă, noaptea, dar Megan, care a trecut prin multe în ultima vreme, cred că e oarecum liniştită, chiar dacă e înconjurată de cadavre. Aici, ea nu e judecată, nimeni nu-i spune că a greşit din nou. Dar pe măsură ce lucrurile se înrăutăţesc la morgă, ea începe să fie roasă de îndoială.”
Pentru Megan, care crede că “atunci când mori, mori şi gata,” ideea că ar putea fi bântuită de forţe supranaturale pare absurdă, aşa încât presupune că mintea îi joacă feste.

Producătorii Garner şi Robins ştiau că au nevoie de un regizor sofisticat, care să înţeleagă atât personajele cât şi interpretarea lor şi să ştie cum să conceapă secvenţele de groază pe care le prevede scenariul lui Sieve. Ei s-au adresat regizorului olandez Diederik van Rooijen, care făcuse un film de clasă şi mai multe producţii la televiziunea olandeză, dar care nu lucrase niciodată la Hollywood. “Diavolul în carne şi oase” marchează debutul său englezesc în cinematografie.

Deşi van Rooijen nu mai făcuse niciun film horror, el realizase câteva crime-thrillers şi filme de, cum ar fi filmele olandeze Taped (2012) şi Daylight (2013)—iar el se poate spune că iubea acest gen de filme. În copilărie el urmărea filme clasice cum ar fi The Shining, Halloween şi Hellraiser. “Le-am văzut când eram mic, chiar prea devreme,” remarcă regizorul râzând. “Am văzut astfel de filme, dar nu am avut ocazia să lucrez la ele. În Europa un prea avem ocazia să facem astfel de filme. E implicată multă tehnică. Poţi folosi o mulţime de imagini dark.”

Pentru a obţine contractul, van Rooijen a făcut un film scurt de 5 minute care conţinea concepţia sa despre film, folosind mişcarea, sunetul şi claustrofobia decorului pentru a amplifica tensiunea. Ba chiar el a realizat filmările în interiorul unei morgi din Amsterdam, pentru a da mai multă autenticitate imaginilor. “Scenariul conţine un echilibru perfect între supranatural, macabru şi real,” spune van Rooijen. “Îşi poţi imagina cu uşurinţă că te afli singur la morgă o noapte întreagă. E groaznic. Iar noi am făcut asta pentru filmuleţul nostru. Am filmat acolo o zi întreagă, iar sertarele… nu erau goale.”
“Ceea ce îmi place la locaţia respectivă este faptul că cel care stă acolo trebuie să se confrunte cu proprii săi demoni şi cu demonul real,” continuă regizorul. “Am vrut să surprind ideea de singurătate. Timpul trece foarte încet în asemenea locuri, dacă eşti singur. Parcă te aştepţi să apară ceva în orice clipă. Şi asta nu e totul ! Trebuie să-i sperii pe spectatori, iar noi exact asta vom face.”


Dacă Mitchell şi van Rooijen erau esenţiali pentru succesul proiectului, tot aşa era şi rolul lui Hannah Grace, nefericita tânără care-şi pierde viaţa în secvenţa de exorcism de la începutul filmului. Forţa violentă şi demonică, care a pus stăpânire pe trupul Hannei nu se mulţumeşte cu faptul că moartea tinerei ar putea pune capăt regimului său de teroare. Odată ce ajunge la morgă, spiritul răului simte că are oportunitatea de a-şi continua distrugerile, făcând noi victime pe drumul către adevărata lui ţintă, care este Megan.

Dansatoarea şi modelul Kirby Johnson o interpretează pe adolescenta care se întoarce din morţi pentru a o bântui pe Megan, în subsolul morgii. Johnson a început să danseze în oraşul său natal, Key Largo, Florida, de la vârsta de 11 ani; agilitatea şi incredibila ei flexibilitate au fost elementele care au determinat distribuirea ei în acest rol. “Nu cred că un om normal ar putea face ceea ce face ea.”“Când am vorbit cu Diederik, era foarte încântat să puteam să fac toate acele mişcări ciudate, fiindcă nu mai trebuia să le realizeze prin efecte digitale. Era uluit de mişcările de contorsionism pe care pot să le fac, cum ar fi faptul că pot să-mi scot braţele din umăr. În acelaşi timp, el mă proteja foarte mult în timp ce lucram la secvenţele mele.”

Abilităţile remarcabile ale lui Johnson au fost puse în valoare în secvenţele de exorcism, în care demonul care o posedă pe Hannah Grace îi îndoaie corpul în poziţii inimaginabile pentru un corp uman. Secvenţa s-a filmat într-o biserică din Amsterdam, de-a lungul a două zile, iar imaginile erau atât de înfricoşătoare încât cel puţin o persoană a trebuit să părăsească platoul de filmare.

“Kirby a fost incredibilă,” susţine van Rooijen. “Ea e capabilă să-şi scoată braţele şi picioarele din articulaţii, iar asta e ceva înfricoşător. Aceasta ne-a ajutat să creăm ceva cu totul special, pentru că filmările sunt în majoritate, live. Nu sunt multe efecte digitale acolo. Am surprins reacţii pe viu, iar asta e important pentru asemenea secvenţe. Ne-am simţit bine în ziua aceea, dar ne-a fost şi frică totodată. Am avut o persoană care a părăsit platoul spunând “ Asta e prea mult pentru mine.’ Când se întâmplă aşa ceva, exclami: Suntem pe calea cea bună.”

“Ea se mişcă incredibil,” adaugă Adrien Morot, care a realizat machiajul pentru efectele speciale. “E realmente incredibil ce poate face cu corpul ei. Felul în care îşi mişcă capul arată de parcă i s-ar desprinde de corp.”

Deşi personajele care se află în apropierea lui Megan se pun într-un mare pericol, ea are totuşi câţiva aliaţi importanţi de partea ei, printre care se numără Lisa, asistenta de la asociaţia anti-alcoolicilor. Ea e interpretată de actriţa Stana Katic, bine cunoscută din serialul TV, Castle, printre multe alte roluri în film sau televiziune. “Ea i-a adus personajului multă profunzime şi emoţie,” afirmă Robins. “E o femeie frumoasă şi inteligentă, cultivată şi familiarizată cu o mulţime de domenii. Acest lucru aduce strălucire filmului. Poate că acesta este un clişeu, dar ai senzaţia că ea are în ea un suflet select. Atunci când Lisa îi spune lui Megan că trebuie să-şi ia viaţa în propriile mâini, chiar o crezi.”

La fel şi Andrew, fostul prieten al lui Megan, ţine foarte mult la ea, în ciuda faptului că s-au despărţit, şi se teme că morga nu este un mediu sigur pentru ea şi pentru lupta pe care o duce împotriva dependenţei. “Andrew reprezintă vocea raţiunii—un fel de înger păzitor al lui Megan, sau chiar conştiinţa ei,” susţine Grey Damon (Station 19, Friday Night Lights), care-l interpretează pe fostul prieten al lui Megan, tot poliţist ca şi ea. “Chiar dacă Megan este rătăcită acum, Andrew ştie că ea a trăit o mare tragedie şi că trebuie să-şi repună viaţa pe făgaşul normal.”

“Grey Damon este un actor excepţional,” afirmă Mitchell. “În calitate de fost prieten al lui Megan, el crede în ea, aşa cum fusese înainte ca viaţa ei să o ia razna. El e încă lângă ea şi probabil că încă o iubeşte. Andrew este puternic, încrezător şi sănătos, iar Megan ţine la el , dar nu-l vrea lângă ea pentru că prezenţa lui îi aduce aminte ce ar fi putut fi între ei, dacă nu s-ar fi despărţit. Dar ea va apela la ajutorul lui atunci când misterul începe să capete forme macabre.”

Nick Thune, în rolul lui Randy, şoferul de pe ambulanţă, care aduce cadavrul fetei posedate la morgă, dă un respiro publicului obosit de lupta continuă cu forţa răului, consideră Robins.

Thune spune că i-a făcut o plăcere deosebită să lucreze cu Mitchell. “E grozav s-o vezi în acest rol incredibil de dur, complet diferit de cel pe care l-a jucat în Pretty Little Liars. Nu vreau să spun că rolul de acolo nu era “tare”, dar era mai serios. Eu cred că Shay i-a adus rolului multă putere.”


Când Dave o întâlneşte pe Megan în prima ei zi de lucru, el e complet cucerit, spune McNamara. “El se comportă ca un căţeluş îndrăgostit, care-i linge picioarele,” explică el. “El e plin de bune intenţii, chiar dacă uneori e enervant şi vrea să-i vină în ajutor oricând ar avea nevoie. Lui îi plac poantele, îi place să-i sperie pe oameni, şi ce loc ar putea fi mai bun pentru acest lucru, decât morga?”

Louis Herthum (Westworld, The Last Exorcism) interpretează rolul lui Grainger. “E un tip mititel, care şi el suferă destul de mult,” Herthum relatează despre personajul său: “Când am vorbit cu Diederik pe Skype, el mi-a spus că faţa mea redă foarte bine durerea, aşa că mi-am dat seama că voi suferi mult în film. De asemenea, îmi place un rol de mişcare, fiindcă înainte vroiam să mă fac cascador, aşa că lucrurile aste îmi sunt la-ndemână.”

În cazul acesta, mişcarea intervine în confruntarea dintre Grainger şi Megan. “La începutul filmului o vedem pe ea boxând şi ne dăm seama că ştie să dea pumni,” spune Herthum. “Aşa încât secvenţa noastră de luptă este foarte convingătoare, iar ea poate să-l facă arşice pe agresor. Dar în timp ce Megan este puternică şi capabilă, Shay aduce personajului o vulnerabilitate justificată prin faptul că a trecut prin momente grele. E o actriţă minunată şi o persoană încântătoare. În acest domeniu întâlneşti rareori aşa ceva.”

Regizorul van Rooijen e de acord: “Toată lumea va fi încântată de ceea ce a reuşit să facă,” susţine el. “În lupta dintre ea şi demon, reacţiile ei sunt cele care te fac să simţi groaza sau să te amuzi.”

Regizorul speră că povestea sinistră de exorcism şi posedare va oferi publicului şansa de a o vedea pe Mitchell într-o nouă lumină şi de a trăi o experienţă memorabilă şi viscerală, una dintre cele mai bune realizări ale genului. “Diavolul în carne şi oase” , spune el, îi va ridica pe spectatori din scaune. “Vreau să fie speriaţi, să tresalte, să se îngrozească,” spune van Rooijen. “Vreau ca spectatorii să se simtă bine. Va fi o experienţă de groază, dar şi distractivă în acelaşi timp.”
DESPRE PRODUCŢIE
Pentru filmările “Diavolului în carne şi oase,” echipa de producţie s-a deplasat la Boston pentru a profita de decorurile sale urbane unice. “Aveam nevoie de un decor credibil,” susţine producătorul Todd Garner. “Boston are o vibraţie aparte. Am turnat şapte filme acolo. Iubesc acest oraş. Are un chei grozav, iar centrul oraşului e nemaipomenit. E un loc interesant în care se potriveşte o astfel de poveste.”
Primăria (construită în 1968) şi clădirea Hurley (terminată în 1971) au fost folosite ca locaţii exterioare, iar la Boston Metro Hospital s-au filmat unele interioare. Primele două clădiri sunt exemple ale arhitecturii brutale, îndrăzneţe, cu structură din beton şi materiale de construcţie la vedere. Controversate de la bun început, aceste clădiri continuă să aibă adepţi şi denigratori, dar statura lor impozantă pare extrem de potrivită pentru această poveste de posedare demonică.

“I love Brutalist architecture,” adaugă regizorul Diederik van Rooijen.

“Primăria Bostonului este o clădire pur şi simplu frumoasă. Ea a inspirat întreaga alură a filmului. Clădirea aceasta influenţează inclusiv modul în care arată morga din film. Atâta beton împresoară această clădire încât simţi că te afli ca într-o închisoare.”

Pentru scenografa Paula Loos, cea mai mare provocare a fost să redea senzaţia de morgă reală. Acest decor s-a realizat la New England Studios, lângă Devens, Massachusetts. Morga este un adevărat personaj în acest film, iar dimensiunile ei trebuia să fie atât de mari încât să o eclipseze pe Shay Mitchell. Pe un asemenea fundal, Megan urma să apară şi mai vulnerabilă. “Dacă o contrapui pe Megan unui astfel de decor, ea va părea şi mai singură şi mai neajutorată,” susţine Loos.

Ca şi scenaristul Brian Sieve, Loos a desfăşurat o muncă de cercetare uriaşă pentru a realiza aceste decoruri. “Am studiat mai multe morgi şi am obţinut acces în morga din Los Angeles, unde am stat de vorbă cu legiştii,” afirmă ea. “Acolo am înţeles cum trebuia să arate mesele de disecţie, instrumentarul pe care îl folosesc doctorii legişti… Desigur că realitatea pe care am creat-o noi pentru film este puţin diferită faţă de aspectul normal al unei morgi.”


Pentru a construi acele decoruri, producţia a apelat la noul şi revoluţionarul sistem EmagiBlock® realizat de Emagispace®. Deşi decorurile tradiţionale sunt făcute din plăci de lemn nereciclabil, tehnologia EmagiBlock® permite folosirea de materiale reciclabile şi evită deranjul, costurile şi risipa de materiale care se întâmplă de regulă la construcţiile tradiţionale.

“Diavolul în carne şi oase” este de asemenea primul film care foloseşte integral camera Sony α7S II, prima cameră cu lentile inter-şanjabile produsă de Sony. Seria A7 de camere Sony se adresează atât amatorilor entuziaşti cât şi cameramanilor profesionişti. Oferind sensibilitate ultra-înaltă şi unghi cu dinamică largă, plus stabilizator de imagine cu 5 axe, pentru un mai bun control asupra filmării, A7S II redă imaginea cu o calitate extraordinară, chiar şi în cele mai grele condiţii de iluminare—începând cu dimineţile cele luminoase şi terminând cu nopţile cele mai întunecate.


Camerele au fost dotate cu lentile anamorfe, Hawk 65, de format mare, produse de Vantage din Germania şi recordere externe Atomos Shogun aduse din Australia, montate pe macarale ale Red Rock Micro din Dallas şi sisteme de focus wireless. Echipa a mai folosit şi luminile modulare cu leduri Digital Sputnik, care pot crea o gamă largă de lumină albă, în care se pot adăuga şi alte culori primare sau secundare.
Luminile Digital Sputnik au jucat un rol esenţial la filmări întrucât au fost mai rapide şi mai eficiente, nu au afectat acuitatea camerei α7S II. Luminile Digital Sputnik sunt create pentru a conferi operatorului mai mult control asupra platoului de filmare. Luminile DS pot produce orice culoare de lumină, permiţând operatorului să obţină schimbarea lor graduală. Aceasta permite mai multă libertate pe platoul de filmare şi o imagine de mare calitate.


Directorul de imagine Lennert Hillege, care a lucrat anterior şi la alte producţii ale lui van Rooijen, pe platourile olandeze, era, ca şi Loos, coleg la şcoala de cinematografie cu regizorul. El descrie paleta coloristică a filmului ca fiind o combinaţie între culorile roşii şi albastre. “În general, există şi un albastru-verde foarte rece, pentru a reda atmosfera morgii, dar noi am preferat ca detaliile să fie roşii, cum ar fi luminile Digital Sputnik care se află pretutindeni, inclusiv în semnele de la uşi—mici detalii care sugerează roşul diavolesc.”


Prezenţa lui Johnson a făcut ca platoul să pară şi mai terifiant. Adrien Morot, de la Montreal, care a lucrat la drama The Revenant, premiat cu Oscar în 2015, a fost şeful departamentului de makeup şi proteze, şi a creat designul pentru Hannah Grace în colaborare cu van Rooijen şi producătorii.


“Atunci când creez un personaj, vreau ca oamenii să fie capabili să înţeleagă de la prima vedere ce se întâmplă,” explică Morot. “Hannah Grace este arsă pe jumătate de corp. Ea fusese biciuită şi torturată. Vroiam să mă asigur că toate rănile ei converg în aceeaşi direcţie. Ea are o rană atât de mare la gât încât îţi dă impresia că i se va desprinde capul de trup. În stomac are o gaură, iar pe corp, sute de înţepături.”


Aspectul final este şocant şi profund terifiant. “Kirby Johnson şi păpuşa care o reprezintă pe Hannah, sunt identice,” se miră Mitchell. “Aş fi putut să intru şi să întreb: ‘Asta e Kirby?’ E înfiorător pentru că deşi mă uit la ele, nu le pot deosebi. Adrien este pur şi simplu incredibil—un adevărat artist.”

Morot a fost de asemenea cel însărcinat s-o transforme pe Johnson într-un prădător, un proces laborios şi îndelungat care presupunea ca actriţa să-şi petreacă ore întregi la machiaj, în fiecare zi.

Johnson vroia ca personajul ei să fie diferit faţă de alte creaţii din filmele horror anterioare. “Am încercat să fac astfel încât mişcările şi caracteristicile lui Hannah Grace să fie diferite de tot ceea ce se văzuse înainte,” remarcă Johnson. “I se vede faţa clar, ceea ce nu prea se întâmplă în alte filme, unde faţa răului nu apare în prim plan. Îţi dai seama că e o fată, aşa că am încercat să-i fac mişcările cât mai omeneşti, dar ele sunt sacadate pentru că ea este moartă de ceva timp şi a intervenit rigiditatea.”

Deşi trupul ei era, tehnic vorbind, acoperit, Johnson a simţit efectele frigului din plin pe timpul filmărilor. “Aveam o secvenţă cu Kirby care s-a filmat noaptea, într-un garaj mare şi umed,” relatează Thune. “Era frig, iar eu trebuia să mă târăsc pe jos, pe pământul umed. Dar Kirby, care e o fetiţă mică de statură, era goală pe o asemenea vreme. Şi n-am auzit-o niciodată plângându-se.”

“Asta a fost pentru mine secvenţa cel mai greu de filmat,” relatează Johnson. “Trebuia să filmăm afară, noaptea pe la ora 2, şi era îngrozitor de frig. Costumul meu? Nu aveam mai nimic, doar nişte proteze, care mă acopereau parţial. Echipa turna apă pe jos, iar eu trebuia să mă târăsc prin bălţile de apă. Dar rezultatul a fost incredibil.”